Live

Un tânăr din Olt a șantajat un adolescent de 15 ani și l-a făcut să-i dea 18.500 de lire sterline, luate pe ascuns de la părinți

Data publicării:
Un pensionar care i-a oferit fiicei sale 5.000 de lire ca să o ajute să-și plătească facturile a ajuns să fie condamnat. Foto: Profimedia Images

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din județul Olt a fost arestat la domiciliu pentru acuzații de șantaj, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.100 de lire sterline de la adolescent în vârstă de 15 ani pe care l-ar fi ameninţat.

Acţiunea de prindere în flagrant a avut loc în 8 ianuarie, după ce adolescentul a sesizat poliţia, cu o zi înainte. El le-a spus polițiștilor că, în perioada 22 noiembrie 2021 - 4 ianuarie anul acesta, un tânăr din Vădăstriţa l-ar fi constrâns prin ameninţări cu violenţa să-i dea diferite sume de bani, potrivit unui comunicat al IPJ Olt, citat de Agerpres.

De teamă, adolescentul i-ar fi dat tânărului din Vădăstriţa, în total, 18.500 de lire sterline, bani pe care i-ar fi luat de acasă fără să ştie părinţii.

De asemenea, minorul a sesizat faptul că tânărul l-ar fi ameninţat că îl va da în vileag părinţilor săi pentru că ar fi sustras bani de la domiciliu şi, totodată, l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă dacă nu îi va da suma de 6.600 de lei, potrivit polițiștilor.

În momentul în care a fost prins în flagrant, tânărul avea asupra lui suma de 1.100 de lire sterline, bani primiţi de la minorul de 15 ani.

La data de 8 ianuarie a.c., sub directa coordonare a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, a fost organizat un flagrant delict, asupra tânărului fiind găsită suma de 1.100 de lire sterline, bani primiţi de la persoana vătămată. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, potrivit comunicatului.

Faţă de tânărul de 22, din Vădăstriţa, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri