Live

Un tânăr de 21 de ani și-a ucis tatăl după o ceartă. Soția lui l-a găsit fără suflare în curtea casei

Data publicării:
Bărbatul reținut e acuzat de „act sexual cu un minor”. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock

Un tânăr de 21 ani a fost reţinut, marţi, după ce în urma unui conflict spontan şi-a lovit tatăl cu un levier metalic, iar bărbatul, în vârstă de 49 ani, a decedat, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată a arătat că luni seara, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au fost sesizaţi, prin 112, că o femeie şi-a găsit soţul inconştient, în curtea imobilului în care locuieşte, în localitatea Monor.

Un echipaj de ambulanţă a intervenit la eveniment şi a constatat decesul bărbatului.

„Din investigaţiile efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în timpul nopţii a rezultat că între bărbatul de 49 de ani şi fiul acestuia, un tânăr de 21 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, iar tânărul i-ar fi aplicat mai multe lovituri, cu un levier metalic, tatălui său. Tânărul a fost luat în custodia poliţiştilor şi condus la audieri”, precizează sursa citată.

De asemenea, ţinând cont de rezultatele primelor cercetări, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care a preluat cercetările în acest caz.

În cursul zilei de marţi, în urma audierilor, procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie, raportat la infracţiunea de omor".

Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în vederea arestării preventive.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Partenerii noștri