Live

Un șofer, reclamat la 112 pentru că era agresiv și înjura, a fost descoperit de polițiști fără permis

Data actualizării: Data publicării:

Un șofer din Brăila a fost reclamat la 112 de un alt șofer că l-a înjurat și a fost agresiv. Când au mers în zonă, polițiștii au descoperit că bărbatul agresiv nu avea permis de conducere, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a produs pe o stradă din orașul Brăila și a fost anunțat la 112 de un șofer care a fost ținta agresiunii verbale.

Echipa de Poliție care a răspuns apelului la numărul unic de urgență l-a descoperit pe șoferul reclamat și a constatat că acesta nu are permis de conducere.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au fost sesizaţi de către un şofer, în vârstă de 52 de ani, din Brăila, cu privire la faptul că se află într-un conflict verbal cu un alt participant la trafic, pe Aleea Ştiinţei din municipiu.Poliţiştii au procedat la perierea zonei, iar pe Aleea Culturii au depistat autoturismul ce ar fi fost condus de persoana bănuită că i-ar fi adresat injurii apelantului şi l-ar fi ameninţat. În imediata apropiere a fost identificat și șoferul acestuia, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Brăila. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că șoferul bănuit de comiterea faptei nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea unor probe biologice de sânge”, a anunțat IPJ Brăila.

Bărbatul de 30 de ani s-a ales cu dosar penal pentru că a condus un vehicul fără permis și pentru că a refuzat să facă testul etilotest și să-i fie prelevate probe biologice.

În plus, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drum reparat înainte de inaugurare. Povestea celor 13 kilometri de asfalt pe care ar fi trebuit să se circule de un an. „Ca la noi!”

Cutremur în România, vineri seara

Două persoane, prinse sub un mal de pământ în Brăila: un bărbat a murit, iar celălalt este în stare gravă

Explozie într-un bloc din Brăila: 40 de adulți și 9 copii au fost evacuați. 16 apartamente și o grădiniță, afectate

Partenerii noștri