Un şofer din Republica Moldova, reţinut după ce a încercat să mituiască poliţiştii cu 400 de dolari
Şoferul unui autotren, un cetăţean din Republica Moldova care a încercat să mituiască doi poliţişti din municipiul Călăraşi pentru a nu i se întocmi dosar penal, a fost reţinut pentru dare de mită şi sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, se arată într-un comunicat al DGA transmis, marţi, Agerpres.
DGA a fost sesizată în acest caz de doi agenţi de poliţie rutieră care l-au oprit în trafic pe bărbat, în municipiul Călăraşi, în timp ce acesta conducea un autotren a cărui masă maximă autorizată nu permitea accesul în oraş.
„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, agenţii de poliţie i-au solicitat permisiunea testării cu aparatul etilotest, solicitare refuzată, ca şi cea ulterioară, de recoltare a mostrelor biologice de sânge, la spital. În acest condiţii, conducătorul auto a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Călăraşi - Biroul Rutier, în vederea întocmirii dosarului penal sub aspectul săvârşirii faptei de sustragere de la prelevare de mostre biologice”, se precizează în comunicatul citat.
Bărbatul ar fi încercat în mod repetat să ofere suma de 400 de dolari poliţiştilor, însă aceştia l-au refuzat.
În cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a dispus reţinerea pentru 24 de ore a cetăţeanului moldovean şi cercetarea penală a acestuia pentru infracţiunile de dare de mită şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News