Live

Un român care încerca să aducă ilegal în țară peste 18 tone de deșeuri de plastic din Grecia a fost prins la vama Giurgiu

Data actualizării: Data publicării:
Autorităţile au constatat faptul că transportul nu îndeplinea condiţiile de intrare în ţară. FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Peste 18 tone de deşeuri din plastic transportate de un şofer român, pe ruta Grecia-România, au fost oprite în PTF Giurgiu pentru că marfa nu era însoţită de documente corespunzătoare de transfer transfrontalier, transmite Agerpres.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, care transporta deşeuri din plastic pe ruta Grecia - România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 18.760 kilograme deşeuri”, se arată într -un comunicat de presă, emis luni, de ITPF Giurgiu.

În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, autorităţile au constatat faptul că transportul nu îndeplinea condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Partenerii noștri