Live

Un poliţist de frontieră a murit după ce s-a împuşcat în cap în timpul serviciului

Data publicării:

Un poliţist de frontieră în vârstă de 44 de ani, din judeţul Tulcea, aflat în timpul serviciului, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce s-a împuşcat în cap. În buzunarul acestuia a fost găsit un bilet către soţie prin care îşi justifica gestul.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03:00, a fost informat Dispeceratul Sectorului P.F. Isaccea despre faptul că, un poliţist de frontieră aflat la bordul ambarcaţiei de serviciu, pe fluviul Dunărea, a coborât la uscat, pe direcţia localităţii Rachelu şi nu a mai putut fi contactat.

„La nivelul sectorului a fost declanşată o acţiune de căutare a acestuia, poliţistul de frontieră fiind găsit pe dig fără semne vitale, prezentând o plagă împuşcată în zona capului”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Imediat, a fost informat Serviciul de Urgenţă 112, echipa de criminalişti din cadrul I.P.J. Tulcea, precum şi procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea care a preluat cazul în vederea continuării cercetărilor.

„Din primele verificări, în buzunarul acestuia a fost găsit un bilet către soţie prin care îşi justifica gestul”, a mai precizat sursa citată.

Agentul şef adjunct de poliţie, în vârstă de 44 ani, a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în anul 1996, nefiind înregistrat în evidenţele P.F.R. cu un comportament dezadaptativ sau cu vreo restricţie privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O navă chineză a fost reperată în locul în care au fost secționate cablurile din Marea Baltică. Coincidența nu se oprește aici

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu-Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Partenerii noștri