Foto Un mort și mai mulți răniți, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR, în Caransebeș
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar şase au fost rănite în urma unei coliziuni dintre un microbuz şi un TIR, ce a avut loc sâmbătă dimineaţa pe şoseaua de centură a municipiului Caransebeş, a informat ISU Caraş-Severin.
„În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite, toate fiind preluate de către echipajele de ambulanță SAJ și SMURD și primesc îngrijiri medicale, iar o persoană este decedată, încarcerată. Toate victimele se aflau în microbuz”, informează ISU Caraș-Severin.
La locul producerii accidentului intervin mai multe echipaje de descarcerare și 5 ambulanțe de la SAJ și SMURD.
„Din primele cercetări, un autoturism cu capacitatea 8+1, înmatriculat în Bulgaria, a intrat în coliziune față spate cu semiremorca unui ansamblu de vehicule, înmatriculat tot în Bulgaria. Ambele autovehicule circulau în direcția Caransebeș - Lugoj”, potrivit Poliției Caraș-Severin, citată de Mediafax.
Persoana decedată este o femeie, pasageră pe locul din dreapta față a microbuzului.
În microbuz se aflau șapte persoane, toți cetățeni bulgari.
Cei doi șoferi, ambii cetățeni bulgari, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.
La ora transmiterii știrii este în desfășurare cercetarea la fața locului, traficul în zonă desfășurându-se dirijat pe o bandă de mers.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News