Live

Un elev al Şcolii de Poliţie din Câmpina, cercetat după ce a condus o motocicletă, fără permis, şi nu a oprit la semnalul poliţiştilor

Data actualizării: Data publicării:
Un tânăr de 18 ani este cercetat de poliţişti după ce a condus o motocicletă, deşi nu are permis, şi nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, fiind urmărit în trafic.

Un tânăr de 18 ani din Drobeta-Turnu Severin este cercetat de poliţişti după ce a condus o motocicletă, deşi nu are permis, şi nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, fiind urmărit în trafic. La un moment dat, el a lovit autospeciala de Poliţie, care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Tânărul este elev al Şcolii de Poliţie de la Câmpina.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Poliţia municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată, sâmbătă, de un agent de poliţie din cadrul Biroului Rutier despre faptul că, aflându-se în timpul serviciului, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

„Din verificările efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier s-a stabilit că în data de 23 martie a c., ora 11.50, un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier, în timp ce supravegherea traficul pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiu, a efectuat semnal de oprire unei motociclete, al cărei conducător auto a refuzat să oprească. Poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia, reuşind interceptarea pe strada Vodiţa din municipiu, unde la intersecţia cu strada Negoiu tânărul de 18 ani, din Drobeta-Turnu Severin, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţie de mers şi a intrat în coliziune cu autospeciala de poliţie ce aparţine IPJ Mehedinţi, care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase”, a arătat IPJ Mehedinţi.

În urma accidentului, au rezultat doar pagube materiale.

Ambii conducători au fost testaţi cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

„De asemenea, s-a mai stabilit că tânărul de 18 ani este elev al Şcolii de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina din anul 2023 şi se afla în timpul liber. Totodată, acesta a condus motocicleta fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus. În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a menţionat sursa citată de News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalul de Urgenţă din Drobeta-Turnu Severin a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, după moartea unui pacient

Tragedie în Galați. Un motociclist a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de iubita lui

VIDEO Momentul în care un român căutat pentru jaf este prins pe străzile din Londra

Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul partidului AUR din Drobeta Turnu Severin. Poliția face cercetări

Partenerii noștri