Un copil care se plimba cu trotineta pe trotuar s-a dezechilibrat și a căzut în stradă unde a fost lovit de o mașină
Un copil în vârstă de 13 ani, din Târgu-Jiu, județul Gorj, a fost rănit, duminică, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce se plimba cu trotineta pe trotuar, s-a dezechilibrat și a ajuns în stradă. Băiatul a fost dus la spital, transmite corespondentul Mediafax.
Copilul în vârstă đe 13 ani, care se plimba cu trotineta pe trotuar, în fața unui magazin din zona autogării Târgu-Jiu, a fost accidentat, duminică, de către un autoturism, după ce băiatul s-ar fi dezechilibrat și ar fi ajuns în stradă, în fața mașinii.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un minor de 13 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se juca cu o trotinetă pe trotuarul din fața unei societăți comerciale, din zona autogării Târgu-Jiu, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, unde ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiu. În urma impactului a rezultat rănirea minorului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Poliţiştii au deschis în acest caz o anchetă pentru vătămare corporală din culpă.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News