Un bărbat s-a împuşcat accidental cu o armă de vânătoare în timp ce se afla la braconaj
Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, s-a împuşcat accidental cu o armă de vânătoare, deţinută ilegal, în timp ce se afla cu alte două persoane la braconaj în zona localităţii Nicolae Bălcescu, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres.
Bărbatul a suferit leziuni la abdomen, fiind necesară transportarea lui la spital.
"La data de 12 mai a.c., în jurul orei 20,00, poliţiştii Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană prezintă o plagă la nivelul abdomenului, aceasta fiind transportată la spital. În urma cercetărilor, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au stabilit faptul că victima, de 32 de ani, împreună cu alţi 2 bărbaţi, de 27, respectiv 58 de ani, s-ar fi deplasat cu un autoturism pe un câmp din extravilanul localităţii Nicolae Bălcescu, cu intenţia de a desfăşura activităţi de braconaj cinegetic", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ.
Conform sursei citate, bărbatul de 32 de ani ar fi avut asupra sa o armă de vânătoare deţinută fără drept, iar la un moment dat ar fi avut intenţia de a ieşi pe trapa autoturismului, fiind declanşat un foc de armă accidental. Acesta s-ar fi împuşcat în abdomen, provocându-şi leziuni care au necesitat transportarea la spital.
Arma utilizată a fost abandonată pe un câmp din apropierea locului evenimentului, fiind recuperată de poliţişti. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceasta nu era înregistrată.
"Cele trei persoane nu sunt deţinătoare de arme de foc şi nu aveau asupra lor autorizaţie de vânătoare emisă de gestionarul fondului", a menţionat IPJ Constanţa.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept.
"Cercetările continuă, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale care se impun", se mai arată în comunicat.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News