Live

Un bărbat din Neamț și-a stropit casa cu benzină, s-a baricadat cu o butelie în pod şi a ameninţat că dă foc

Data publicării:
Pompieri în timpul unei intervenții. Foto: captură Digi24

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Bărcăneşti, a fost reţinut de poliţişti şi apoi internat la Psihiatrie după ce, duminică, şi-a stropit casa cu benzină, apoi s-a baricadat în podul locuinţei şi a ameninţat că dă foc.

Poliţiştii din localitate au fost sesizaţi de vecinii bărbatului că acesta ameninţă că îşi va incendia locuinţa.

Întrucât din interior se simţea miros puternic de substanţă inflamabilă, iar persoana în cauză se afla baricadată în podul imobilului, la faţa locului au fost alocate forţe de intervenţie din cadrul IPJ Neamţ, luptători din carul Serviciului de Acţiuni Speciale Neamţ, împreună cu un negociator din cadrul acestei structuri şi pompieri din cadru ISU Neamţ.

Echipajele de intervenţie au procedat la delimitarea zonei de risc, evacuarea imediată a tuturor persoanelor din împrejurimi, iar cu sprijinul autorităţilor locale s-a procedat la debranşarea locuinţei de la reţeaua electrică. Pompierii din cadru ISU Neamţ şi grupele SAS Neamţ au procedat la efractarea acoperişului imobilului, pulverizarea cu jet puternic de apă, după care s-a procedat la imobilizarea persoanei în cauză, a spus purtătoarea de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, citată de Agerpres.

În urma cercetării la faţa locului, poliţiştii au găsit în podul locuinţei o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz de campanie şi mai multe bunuri ce puteau întreţine un eventual incendiu.

Poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de distrugere, urmând ca luni să fie sesizată Judecătoria Piatra-Neamţ cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a internării involuntare, conform prevederilor legale.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri