Un bărbat care se plimba pe stradă cu prietena a fost împușcat cu o armă de tip airsoft, într-o localitate de lângă București
Un bărbat a fost împușcat, vineri, pe o stradă din Popești-Leordeni. Acesta a crezut inițial că a fost lovit de o piatră.
Împușcături în Ilfov. Un bărbat a tras cu arma în fața unei case, apoi a fugit
Educatoarea care ar fi agresat copiii de la o grădiniţă din Popeşti-Leordeni scapă de arest
Polițiștii i-au prins pe hoții care au furat pistolul unui fost ofițer SRI
A vrut să scape de un cuib de viespi și a dat foc blocului
O polițistă de 25 de ani s-a sinucis cu arma din dotare
Jaf ca în filme în Popești-Leordeni. Hoții s-au dat drept polițiști
Sătui de libertate, nostalgici după comunism
Incendiu de proporții la Popești Leordeni
Explozie puternică la Popești Leordeni
Potrivit Poliției Ilfov, vineri seara s-a prezentat la un spital din București un bărbat care a afirmat că, în timp ce se afla în Popești-Leordeni, pe str. Amurgului, împreună cu iubita sa, a simțit o durere în frunte, dar a crezut că o piatră a sărit de la roata unei mașini.
După examinare, medicii au scos o bilă din plastic de mici dimensiuni de culoare albă „ce poate proveni de la un pistol tip airsoft”.
Valentin Stan, jurnalist Digi24: Bărbatul rănit le-a spus polițiștilor că incidentul s-a întâmplat ieri seară în localitatea Popești-Leordeni, de lângă București. În momentul în care acesta se afla pe stradă a fost lovit de un obiect. Inițial a crezut că era vorba despre o piatră care ar fi fost aruncată de roata unei mașini.
În momentul când a ajuns la spital, medicii i-au spus că de fapt obiectul este o bilă de plastic, folosită la pistoale airsoft.
Tânărul a mers imediat la poliție, a depus plângere, iar agenții de la Poliția Ilfov caută acum persoana care ar fi putut să tragă cu arma de tip airsoft. Oamenii legii au ridicat imaginile de la camerele de supraveghere din zonă pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat. Până în momentul de față nu au nicio pistă, spun reprezentanții IPJ Ilfov.
Bărbatul nu este grav rănit, el a fost împușcat în frunte.
Conform legii, armele de tip airsoft nu pot să fie folosite în spații publice. Oamenii care vor să tragă cu astfel de arme sunt obligați să meargă în spații special amenajate. Atunci când sunt transportate, acestea trebuie să fie descărcate și puse într-o cutie, în caz contrar, cei care nu respectă aceste reguli se pot alege cu amenzi de peste 2.000 de lei.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News