Live

Un bărbat a sunat la 112 să spună că s-a lovit la cap, în pădure. Zeci de oameni l-au căutat, dar au aflat apoi că inventase totul

Data publicării:
Foto: IGSU

Forţe importante au fost mobilizate în judeţul Arad, miercuri seara, pentru găsirea unui biciclist care ar fi suferit un accident, însă după ore de căutări s-a constatat că apelul la 112 a fost fals, iar apelantul a fost identificat şi amendat cu 4.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, printr-un apel la 112 făcut la ora 23,10, un bărbat, care nu şi-a oferit datele personale, a sesizat că a căzut de pe bicicletă şi s-a lovit la cap, în timp ce se deplasa pe lângă o pădure din apropierea localităţii Păuliş. Imediat a fost trimisă o ambulanţă, care însă nu a găsit victima, fiind solicitat ajutorul Poliţiei, relatează Agerpres.

În urma căutărilor, nu a fost găsită nicio persoană care să se fi aflat în situaţia prezentată dispecerului 112. A fost constituită echipa operativă la nivelul Poliţiei oraşului Lipova, formată din poliţiştii oraşului, ai secţiilor rurale 7 Lipova şi 8 Săvârşin, Poliţia Municipiul Arad, Serviciul de Investigaţii Criminale, precum şi jandarmi arădeni. După aproximativ trei ore de căutări prin pădure, într-o cabană a fost găsit un bărbat de 52 de ani, din judeţul Iaşi, care lucrează la o societate comercială din zonă. În urma verificărilor, a fost identificat în persoana apelantului”, a informat, joi, IPJ Arad.

Verificările prin sistemul eDAC au arătat că bărbatul era deja în atenţia poliţiştilor din Iaşi, fiind căutat pentru proceduri judiciare. El a fost amendat cu 4.000 de lei, pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112. Totodată, a fost informat IPJ Iaşi.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri