Live

Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la brutăria din Ditrău. Angajator: Este foarte încântat că a venit în România

Data actualizării: Data publicării:

Al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la Ditrău, urmând să fie angajat la aceeași brutărie unde lucrează alți doi colegi de-ai săi, dar pe partea de patiserie.

Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că cei trei angajați din Sri Lanka vor locui împreună în localitatea Gheorgheni.

„A sosit aseară (luni seara - n.r.) în Ditrău de la București cel de-al treilea muncitor din Sri Lanka, este un tânăr de treabă, are 24 de ani, și este foarte încântat că a venit să lucreze în România. Îi facem acum formele de angajare, analizele medicale și sper ca de joi să înceapă să lucreze, să intre în producție. Va lucra două săptămâni alături de ceilalți doi colegi din Sri Lanka dar, deoarece are experiență și a mai lucrat în domeniu, va lucra apoi la secția de patiserie a brutăriei noastre. Cei trei angajați din Sri Lanka vor locui împreună în Gheorgheni”, a spus Kollo.

Citiți și: Rasismul din Ditrău, în presa internațională. Euronews: Localnicii spun că se tem că imigranții le vor pune în pericol siguranța

Aceasta a spus că noul venit are o iubită în Sri Lanka și vrea să muncească în România pentru a strânge banii să-și cumpere o casă.

Cazul de la Ditrău - unde 350 de săteni au protestat faţă de angajarea a doi muncitori din Sri Lanka la o brutărie - a ajuns până și în presa internațională.

Cei doi muncitori din Sri Lanka au fost angajaţi în mod legal prin intermediul unui agenţii de recrutare la o brutărie din Ditrău, însă localnicii au spus că se tem că imigranţii vor pune în pericol siguranţa comunităţii şi tradiţiile culturale.

Avocatului Poporului a stabilit, însă, că tensiunile au pornit din cauza unui conflict mai vechi între brutărie şi foşti angajaţi. Apariţia celor doi cetăţeni sri-lankezi a acutizat acest conflict.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un hoț a furat mașina unei brutării germane cu tot cu șofer. Poliția îl caută de două zile

Alertă de posibil atac terorist în zonele turistice din Sri Lanka. Israel și SUA le cer cetățenilor să plece

Caz șocant în Harghita. Un copil de 11 ani a murit sfâșiat de câini

Viktor Orban vine în România. El va participa la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, unde va lua cuvântul

Partenerii noștri