Un actor britanic a leşinat în aeroportul din Oradea
Un actor britanic, aflat în România pentru filmări, a leşinat, miercuri dimineaţă, în Aeroportul Oradea, relatează jurnaliştii de la Bihoreanul. Cunoscut pentru rolurile sale din serialele Being Human ori Wolfblood, Mark Fleischmann a fost preluat de un echipaj SMURD Bihor şi a primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire a Urgenţelor.
Apelul de urgenţă a fost dat în jurul orei 9, iar când salvatorii au ajuns la aeroport, actorul se afla lângă avion. Mark Fleischmann era conştient şi a primit îngrijiri medicale în aerogară. A fost dus apoi la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Judeţean Oradea, unde a fost supus unor investigaţii medicale suplimentare.
În urma analizelor s-a stabilit că lui Fleischmann i s-a făcut rău pe fondul oboselii şi a unei reacţii alergice. Actorul a primit tratament intravenos, după care a plecat spre Bucureşti, mulţumind personalului medical de la UPU Bihor pentru modul în care a fost tratat.
“Iniţial a fost speriat, pentru că în Marea Britanie, în Unităţile de Primire a Urgenţelor, lucrează doar paramedici şi a crezut că şi aici e la fel. S-a liniştit când a aflat că a fost tratat de un medic”, a declarat pentru Bihoreanul doctorul Alexandru Mateoc, medic în cadrul SMURD-UPU Bihor.
În vârstă de 45 ani, Mark Fleischmann a jucat în pelicula Inception și în seriale precum Wolfblood Secrets, Doctors, Dark Matters: Twisted But True sau The Five.
Editor web: Adrian Laboş
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News