Trupul unui bărbat, găsit în mare în zona portului turistic Tomis
Trupul unui bărbat a fost găsit duminică în mare, în zona portului turistic Tomis din municipiul Constanţa, poliţiştii demarând verificări în acest caz.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că pe 7 ianuarie, în jurul orei 14:25, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa - Secţia 3 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în zona portului turistic Tomis, în apa mării, se află un cadavru.
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unui bărbat, de 56 de ani. Cadavrul a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.
Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News