Trei tineri, cercetaţi pentru că ar fi furat un terminal de plăţi din scara unui bloc din Capitală. Suma aflată în interior
Trei tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 23 de ani sunt cercetaţi de poliţiştii din Capitală după ce ar fi sustras un terminal de plăţi din scara unui bloc din Sectorul 1. Doi dintre ei au fost reţinuţi, în urma unor percheziţii făcute în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, terminalul respectiv fiind găsit abandonat pe un teren viran din cartierul Giuleşti.
Într-un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Capitalei, se arată că din cercetările făcute de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 1, a reieşit că trei tineri ar fi pătruns, prin forţarea uşii de acces, în scara unui bloc din sectorul 1, de unde ar fi smuls şi sustras un terminal de plăţi care era încastrat în podeaua holului de acces în imobil.
Prejudiciul total creat este de aproximativ 7.800 de lei.
Totodată, din investigaţii a reieşit că, în 2 aprilie, suspecţii s-ar fi deplasat cu o autoutilitară pe care unul dintre ei ar fi condus-o deşi nu avea permis, într-o zonă din sectorul 1, unde au forţat un aparat tip paypoint, după care l-ar fi abandonat şi ar fi plecat cu autoutilitara.
Miercuri, poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în urma acestora fiind identificate mai multe bunuri, precum şi terminalul de plăţi, abandonat pe un teren viran din cartierul Giuleşti, ascuns în vegetaţia înaltă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Doi dintre tineri au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News