Tânăr găsit mort pe stradă în Piteşti. Noi indicii în anchetă, primele rezultate ale necropsiei
Dosar penal pentru tinerii care şi-au abandonat prietenul pe o stradă din Piteşti, deşi acesta se simţea rău. Tânărul a murit chiar pe trotuarul din faţa blocului în care locuia. Procurorii au deschis două dosare penale. Unul în care ofiţerii de la crimă organizată verifică dacă victima consumase droguri în noaptea fatidică. În al doilea dosar, amicii tânărului sunt cercetaţi pentru lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Brancardierul care a deconectat de la aparate pacienta de la "V. Babeș" a fost audiat
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Poliţiştii l-au audiat deja pe cel care a condus maşina şi îl cercetează acum în stare de libertate. Rudele şi prietenii victimei caută răspunsuri.
„Am găsit copilul în faţa blocului, atâta tot. Ni l-au aruncat aici. Cine, ce şi cum rămâne să vadă poliţia. Avem o durere care nu se poate descrie în cuvinte...”, spune mătuşa tânărului.
Medicii spun că tânărul era deja mort când a ajuns echipajul de ambulanţă lângă el. Vecinii şi cunoscuţii au aprins astăzi lumânări pe trotuarul pe care victima şi-a dat ultima suflare.
Vecină: Era cuminte.
Reporter: Avea probleme cu drogurile ?
Vecină: Ştiu că a încercat să se lăsase şi chiar se lăsase pentru o perioadă de timp.
Reporter: De ce credeţi că l-au lăsat abandonat ?
Prieten de-ai victimei: Frica, probabil de frică, mai mult ca sigur.
Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al PJ Argeş: „ A fost deschis un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lăsare fără apărare a uneui persoane aflate în primejdie, totodată se continuă cercetările pentru dosarul de moarte în condiţii suspecte. Situaţia evoluează, acheta evoluează”.
Anchetatorii au indicii că victima ar fi consumat droguri înainte de incident.
Prim-procuror adjunct al parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, Nicolae Argeşanu: „Nu au fost identificate leziuni, a fost identificata asupra cadavrului o sumă de bani ceeea ce a dus la înlăturarea unei ipoteze a unei tâlhării având în vedere informaţiile primite din teren au fost sesizaţi şi lucrătorii BCCO Piteşti pentru a verifica aspecte de competenţa acestora”.
Primele rezultate ale necropsiei au arătat că tânărul a murit asfixiat, din cauza unui edem pulmonar.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News