Live

Video&Foto Sute de tone de haine murdare și mucegăite importate din Canada, găsite de polițiști în cel mai mare depozit din țară

Data publicării:
Deșeuri textile, într-un depozit din Târgu Mureș Foto: Poliția de Frontieră

500 de tone de deșeuri din îmbrăcăminte second-hand, importate ilegal, au fost găsite vineri de polițiști la un depozit din Târgu Mureș, în urma unor percheziții. Anchetatorii spun că este cel mai mare depozit din țară cu haine second-hand, iar firma care le aducea în România făcea astfel de importuri de aproape 20 de ani.

Hainele erau murdare și rupte, nefiind supuse procesului de curățare, dezinfecție si dezinsecție. Bunurile erau depozitate în condiții insalubre, având un puternic miros de mucegai. 

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului au stabilit că acestea sunt în fapt deșeuri inutilizabile și nu pot fi comercializate pe teritoriul României, întrucât nu sunt respectate condițiile legale de spălare, dezinfecție, dezinsecție și depozitare.

Perchezițiile au fost efecutate după ce în urmă cu trei zile au fost găsite la Constanța trei containere cu o încărcătură de aproape 80 de tone catalogată drept haine second-hand, dar care, de fapt, era îmbrăcăminte cu un grad avansat de uzură, necurățată și nedezinfectată. Deșeurile textile erau importate din Canada de o societate comercială de pe raza județului Mureș. Deșeurile inutilizabile nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor. Acțiunea de marți a beneficiat de sprijinul Agenției Europene FRONTEX.

La raidul de joi de la Târgu Mureș au participat polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu şi comisari din cadrul Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, sub coordonarea procurorului desemnat în acest caz de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Bunurile aparţin unei societăţi comerciale care a desfăşurat activităţi de import de îmbrăcăminte second-hand din Canada începând cu anul 2004, precizează un comunicat al Poliției de Frontieră.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Doi elevi au fost răniți în timpul orelor, după ce le-a căzut tavanul în cap. Incidentul, la o școală din Târgu Mureș

Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureş va fi primul „smart hospital” din România

Un bărbat din Târgu Mureș i-a dat un șut între picioare unui polițist. Profesia i-a agravat fapta și i-a mărit pedeapsa

Partenerii noștri