Live

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă. Cei mai mulți pelerini care au ajuns la Iași sunt din Voluntari

Data publicării:
Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa la pelerinajul religios de la Iaşi. Sursa foto: captură video facebook

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, sâmbătă dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, apoi a fost depusă în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Cei mai mulţi pelerini care au participat la procesiune sunt din Voluntari, transmit Agerpres și News.ro.

Mii de pelerini din ţară şi din străinătate au participat, sâmbătă dimineaţă, la scoaterea în procesiune a raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei din Iaşi.

Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie

În jurul orei 6,00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Parascheva, ulterior, racla fiind scoasă şi purtată în procesiune în jurul catedralei, apoi depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru închinarea credincioşilor.

Un sobor de 32 preoţi, conduşi de PS Nichifor Botoşăneanu, a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Au fost patru opriri, câte una în dreptul fiecărui colţ al catedralei. De asemenea, procesiunea a ieşit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe poarta Sfânta Parascheva şi s-a intrat pe poarta Sf. Andrei.

La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de vineri dimineaţă şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Cei mai mulţi pelerini sunt din Voluntari, ei fiind aduşi la Iaşi cu 150 de autocare

Peste 7.500 de oameni erau aşteptaţi să ajungă la Iaşi în cursul dimineţii cu 150 de autocare de la Voluntari. Primele autocare au intrat în Iaşi după ora 4.00, transportul pelerinilor de la Voluntari fiind asigurat de către Primăria din localitatea ilfoveană.

Alături de sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta), şi sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul. Moaştele vor fi aduse la Iaşi, miercuri seară, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, Creta.

Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa la pelerinajul religios de la Iaşi.

Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, unitate care va asigura ordinea publică în perioada pelerinajului, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce ”va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore”.

Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva va rămâne depusă în curtea catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi". De atunci, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor

Arheologii au făcut descoperiri „unice” pe șantierul viitorului spital din Iași. „Rămâne o enigmă care aşteaptă să fie descifrată”

Rămăşiţe umane şi vestigii arheologice din preistorie, descoperite pe şantierul Spitalului Regional de Oncologie Iași

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Partenerii noștri