Live

Video Prima mașină confiscată în București pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri

Data actualizării: Data publicării:
Prima mașină confiscată în București pentru depozitare ilegală de deșeuri Foto: captură video Facebook Ministerul Mediului

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu și polițiștii locali din sectorul 5 au surprins sâmbătă o autoutilitară care a depozitat ilegal deșeuri provenite din construcții (moloz, polistiren, rigips etc.) pe un teren viran din strada Mateiu Caragiale. Persoana prinsă în flagrant a fost amendată cu 30.000 de lei, iar autobasculanta cu care a transportat deșeurile a fost confiscată, conform legislației în vigoare.

Este primul caz de autovehicul confiscat în București pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri, în conformitate cu prevederile HG nr. 1061/2008 privind confiscarea mijlocului de transport folosit la săvârșirea faptei.

De asemenea, au fost impuse dispoziții de salubrizare a zonei afectate, până în data de 17.02.2021.

Acțiunea face parte din controalele demarate cu echipe mixte formate din comisari ai Gărzii de Mediu și polițiști locali, la inițiativa Ministerului Mediului, împreună cu Primăria Generală a Capitalei, dar și cu primăriile de sector din București.

Până acum, au fost descoperite depozite ilegale de deșeuri pe o suprafață de aproape 300.000 de mp din București, precizează Ministerul Mediului.

„Doar aplicarea măsurilor dure prevăzute de lege poate opri un fenomen care care a ajuns pentru mulți să devină o normalitate: depozitarea oriunde în Capitală a resturilor din construcții sau demolări sau chiar a lucrurilor care nu ne mai sunt necesare, inclusiv a deșeurilor din ambalaje. Până acum echipele noastre mixte au organizat peste 100 de inspecții în toate sectoarele Capitalei, fiind aplicate amenzi de peste 200.000 de lei. Acțiunile au descoperit depozite ilegale de deșeuri pe o suprafață de aproape 300.000 de mp din București. Toate aceste zone ale Bucureștiului vor fi salubrizate și monitorizate în continuare de echipele noastre”, a declarat ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri