Live

Pompierii chemați să stingă un incendiu au găsit în locuință o femeie cu gâtul tăiat

Data actualizării: Data publicării:
Pompier în acțiune. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Guliver/GettyImages

O femeie în vârstă de 44 de ani din localitatea Stăneşti, județul Giurgiu, a fost găsită în locuință cu o plagă tăiată la nivelul gâtului de pompierii care au fost chemați să stingă un incendiu la respectiva adresă. Femeia a fost transportată la spital în stare gravă, iar poliția a deschis o anchetă.

Pompierii au fost chemați după ce fiul victimei a sunat la 112 și a declarat că tatăl său, după o ceartă violentă cu mama, a înjunghiat-o și a dat foc casei, după care a plecat. 

Când au venit, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperişului şi au intervenit pentru stingerea acestuia cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

În incendiu au ars: acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ o sută de metri pătraţi, mobilierul din interiorul a trei camere şi al unui hol şi tocăria de la geamuri.

Potrivit ISU Giurgiu, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu au fost solicitaţi să intervină în această seară (sâmbătă - n.r.) pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Stăneşti. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă SAJ şi 12 pompieri. Echipajele de intervenţie au găsit la faţa locului o femeie în vârstă de aproximativ 44 de ani, cu o plagă tăiată la nivelul gâtului. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată, de urgenţă, la spital”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Giurgiu, citat de Agerpres.

Cazul a rămas în atenţia IPJ Giurgiu pentru cercetări.

Bărbatul care plecase după ce a dat foc casei, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit la scurt timp de autorități și a fost dus la audieri. Cel mai probabil, el va fi prezentat instanței cu propunere de arestare.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri