Live

Pomohaci și-a făcut biserică într-un garaj. BOR le cere credincioșilor să nu meargă la slujbele lui

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Pomohaci FOTO: Facebook/ Cristian Pomohaci

Cântărețul Cristian Pomohaci, fost preot, care a fost caterisit în 2017 după ce a fost acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, face în continuare slujbe în garajul casei sale din Moșuni, Mureș. Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei mai spune într-o circulată transmisă joi, 20 octombrie, că, mai mult, acesta a cumpărat recent un local, tot în Mureș, pe care l-a transformat în „biserică sau mănăstire”.

Prin circulara transmisă joi către toate mănăstirile și parohiile din județul Mureș, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei îi avertizează pe credincioși să nu meargă la slujbele lui Pomohaci, care „le pot aduce multă suferință și necaz în viață” și precizează că acesta este cercetat de către organele statului cu privire la infracțiunea de port ilegal de uniformă.

Cu multă îngrijorare și durere, vă aducem la cunoștință faptul că domnul Cristian Pomohaci, fost paroh al Parohiei Moșuni, Protopopiatul Târgu Mureș, deși nu mai are calitatea de preot, a continuare să mimeze Preoția și să facă slujbe religioase în garajul casei personale din localitatea Moșuni.

Mai mult decât atât, de curând, a cumpărat un local în localitatea Ernei, județul Mureș, pe care l-a transformat în biserică sau mănăstire, fiind împodobit cu iconostas și cu obiecte de cult, oficiindu-se acolo slujbe specifice Bisericii ortodoxe.

Prin urmare, îndemnăm pe toți credincioșii Eparhiei noastre să nu frecventeze ale locaș, deoarece nu este o biserică sfințită de către un episcop ortodox, după rânduială ortodoxă.

De asemenea, tot ceea ce se săvârșește acolo de către domnul Cristian Pomohaci și ajutoarele acestuia nu este valid, nu aduce binecuvântare și har celor ce participă la astfel de slujbe. Dimpotrivă, le poate aduce multă suferință și necaz în viață, pe plan spiritual și fizic.

Totodată, vă aducem la cunoștință că domnia sa este cercetat de către organele statului cu privire la infracțiunea de port ilegal de uniformă, deoarece Biserica Ortodoxă Română, prin instanțele ei de judecată, i-a interzis acestuia dreptul de a mai purta reverendă și veștminte preoțești sau de a mai sluji cele sfinte”, se precizează în circulara arhiepiscopiei.

Cristian Pomohaci si-a pierdut devinitiv dreptul de a sluji în biserică în 2017, conform deciziei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.

El a fost acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. El a fost urmărit penal de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Bihor a fost arestat, după ce a dat spargere în 8 biserici, de unde a furat 31.000 de lei. Metoda prin care acționa

Daghestanul interzice temporar niqabul, după atacurile la biserici și sinagogi

VIDEO. Şase poliţişti şi un preot au fost ucişi în atacuri care au vizat biserici, un post de poliție și o sinagogă în Daghestan

Cel puțin 7 oameni au murit iar alți 10 sunt răniți după ce acoperișul unei biserici din Mexic s-a prăbușit în timpul slujbei

Partenerii noștri