Live

Video Polițiștii caută de 10 zile un tânăr care a atacat cu cuțitul un angajat dintr-o benzinărie. Imaginile surprinse de camerele video

Data actualizării: Data publicării:
Un angajat al unei benzinării din comuna Cristian, de lângă Sibiu, a fost înjunghiat cu un cuțit. FOTO: Captură Digi24

Un angajat al unei benzinării din comuna Cristian, de lângă Sibiu, a fost înjunghiat cu un cuțit, după ce a refuzat să îi dea celui care l-a atacat toți banii din casa de marcat. 

Atacatorul și un complice au plecat cu 500 de lei, după ce angajatul benzinăriei s-a prăbușit la pământ.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 25 aprilie, dar imaginile de pe camera de supraveghere au fost făcute publice abia acum. Deși a fost identificat de polițiști, atacatorul este încă în libertate.

Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu: "IPJ Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că, pe raza localității Cristian, în incinta unei societăți comerciale, o persoană necunoscută l-a agresat fizic pe angajatul societății, înjunghiindu-l repetat în zona feței și a membrelor inferioare, a sustras 500 de lei, după care a fugit cu un autoturism condus de către o altă persoană necunoscută.

În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar în scurt timp, s-a reușit identificarea presupusului autor, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Săliște, respectiv a presupusului complice, un sibian în vârstă de 24 de ani".

Complicele a fost reținut pentru 24 de ore, iar în 27 aprilie a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Autoturismul cu care cei doi presupuși făptași ar fi părăsit locul incidentului a fost identificat și ridicat de către polițiști pentru continuarea cercetărilor.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Partenerii noștri