Live

Poliţia anunţă destructurarea celei mai mari reţele de distribuţie de canabis din zona Moldovei. Liderii grupării, arestaţi preventiv

Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages

Poliţia Română anunţă destructurarea celei mai mari reţele de distribuţie de canabis din zona Moldovei, care acţiona din 2022 şi care vindea droguri în municipiile Iaşi, Bucureşti, Suceava şi Cluj-Napoca. Mai mulţi membri ai grupării au fost prinşi în luna martie, acum fiind arestaţi preventiv şi cei doi lideri.

Poliţia Română a anunţat, miercuri, că poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - IGPR, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au documentat, în 22 iunie, activitatea infracţională a două persoane bănuite de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în anul 2022, bănuiţii ar fi iniţiat un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat alte cinci persoane, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Grupul infracţional organizat ar fi acţionat pe două paliere, liderii asumându-şi rolul de a controla şi de a dispune modul în care membrii din palierul doi, cel de execuţie, îndeplineau sarcinile. De asemenea, în mai multe rânduri, cei doi bănuiţi ar fi achiziţionat, de pe teritoriul Spaniei, droguri de risc (canabis), pe care le-ar fi expediat, prin intermediul membrilor grupului, pe teritoriul României. Totodată, pentru a se proteja de o eventuală depistare, cei doi lideri ai grupului ar fi solicitat prezenţa pe teritoriul Spaniei a membrilor din eşalonul doi, care ar fi preluat efectiv coletele cu droguri, le-ar fi depus la firme de transport/curierat, utilizând date false de identificare, după care s-ar fi deplasat în ţară, pentru a le prelua de la destinaţie şi a le distribui în municipiile Iaşi, Bucureşti, Suceava şi Cluj-Napoca”, a arătat sursa citată.

În prezent, membrii cu atribuţii de execuţie în cadrul grupării, cercetaţi în cauza privind săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, se află sub măsuri privative de libertate (doi în arest preventiv, unul în arest la domiciliu şi doi sub măsura controlului judiciar), în urma prinderilor în flagrant realizate în luna martie.

În 22 iunie, au fost puse în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Suceava, ulterior, procurorii DIICOT - Structura Centrală dispunând reţinerea pentru 24 de ore a persoanelor bănuite de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

În 23 iunie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a unuia dintre bănuiţi, cu rol de lider al grupării. Având în vedere faptul că faţă de cel de-al doilea bănuit, de asemenea lider în cadrul grupului, nu au fost dispuse măsuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au formulat contestaţie, Curtea de Apel Bucureşti dispunând arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Cel de-al doilea lider a fost prins în 11 iulie, în localitatea Fălticeni, judeţul Suceava, bărbatul fiind dus în arestul I.P.J. Suceava.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, potrivit News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Elton John spune că legalizarea marijuanei „este una dintre cele mai mari greșeli ale tuturor timpurilor”

Poliția germană a arestat trei tineri cu „profundă simpatie” pentru ISIS care plănuiau un atac terorist

Marea Britanie a expus rețele uriașe de spălare de bani folosite de gangsteri și spioni din Rusia. O influenceriță conducea operațiunea

Partenerii noștri