Patru muncitori au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit
Tragedie la o staţie de epurare a apei din judeţul Brăila. Patru muncitori au căzut într-un bazin de decantare, în timp ce încercau să repare o defecţiune tehnică. Din păcate, pentru două dintre victime, medicii nu au mai putut face nimic. În timpul misiunii de salvare, un pompier a alunecat şi a căzut şi el în bazin.
VIDEO. Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Minora, operată de urgență, a rămas fără splină
Vortexul polar se extinde în SUA. Roxana Bojariu: Este atipică această furtună de iarnă
Zelenski: Donald Trump poate fi decisiv în războiul din Ucraina. El ne poate ajuta să-l oprim pe Putin
Risc de explozie în Mureș la un tren de 12 vagoane. Sunt scurgeri la una dintre cisterne
Guvernul vrea să mențină plafonarea prețului la energie și gaze și după 1 aprilie. Anunțul făcut de ministrul Burduja
Ministrul Finanțelor: „Nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe”
Pârtii închise în Sinaia, din cauza viscolului
Vremea se racește brusc în nordul țării, iar la munte va ninge. Ce temperaturi se vor înregistra în primul weekend din 2025
Concertele anului 2025: Justin Timberlake vine prima dată în România, Andre Rieu revine la Cluj
Fără măşti de protecţie, cei patru muncitori au intrat în bazinul din hala de pre-tratare a apei pentru a repara o defecţiune.
Fănică Guşatu, tatăl unei persoane decedate: „Erau patru metri adâncime acolo, gaze. Ei au intrat fără mască, fără nimic”.
Silviu Mangiurea, director la Compania de Utilităţi Publice Brăila: „O pompă s-a defectat. I-a chemat mentenanţa să regleze problemele şi au intrat fără masca de gaze, pentru că acolo era mult monoxid de carbon”.
Până la sosirea echipajelor de intervenţie, unul dintre bărbaţi a reuşit să iasă din bazin. Pentru două dintre victime nu s-a mai putut face nimic.
Col.Ion Cristian, şeful centrului operaţional al ISU Brăila: „Una dintre vcitime s-a autoevacuat. Cea de-a doua victimă a fost scoasă de echipajul ISU şi a fost resuscitată şi transportată la Urgenţe. Celelalte două victime, după extracţie şi executarea manevrelor de resuscitare, au fost declarate decedate”.
În timpul intervenţiei, un pompier, deşi era asigurat de colegi, a căzut în bazin.
Col.Ion Cristian, şeful centrului operaţional al ISU Brăila: „În timp ce extrăgea o victimă, a alunecat şi atunci a căzut”.
Pompierul a ajuns la spital, alături de cel de-al patrulea angajat, scos în viaţă.
Dr. Alina Neacşu, director medical al SJU Brăila: „O victimă în vârstă de 26 de ani, inconştient, agitat, diagnosticat cu encefalopatie toxică, care a venit intubat de pe ambulanţă.
Pompierul care a dat primul ajutor
Pacientul este în stare generală bună, dar a fost reţinut pentru urmărire”.
Tatăl unui tânăr care şi-a pierdut viaţa dă vina pe stângăcia echipajelor de salvare.
Fănică Guşatu, tatăl unei persoane decedate: „Prima dată au venit pompierii, a intrat unul acolo, nu putea să-i salte, să-i lege. Au mai chemat unul, nu găseau mască, nu găseau oxigen”.
Insp. Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila: „În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală şi ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauzele care au condus la producerea evenimentului”.
În urma acestui accident, la nivelul judeţului Brăila s-a format o echipă mixtă din inspectori ITM şi poliţişti de la Criminalistică, care vor stabili cu exactitate cine v-a răspunde pentru producerea tragediei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News