Patru bărbaţi au jefuit un traficant de droguri în București, în timp ce ridica un colet cu cocaină trimis din Olanda
Patru traficanţi de droguri au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că au jefuit un alt traficant, în timp ce acesta din urmă ridica din faţa autogării Militari din Bucureşti un colet cu cocaină, expediat din Olanda.
Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată, iar un magistrat a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, potrivit unui comunicat al DIICOT citat de Agerpres.
Potrivit unor surse judiciare, atât cei patru bărbaţi, cât şi cel care a primit coletul sunt cercetaţi şi pentru trafic de droguri.
Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 3,00, când un bărbat a fost deposedat, prin violenţă şi ameninţare, de un colet, expediat din Olanda, pe care l-a ridicat din faţa autogării Militari.
Din probele administrate, a rezultat că inculpaţii au obţinut informaţii privind trimiterea în ţară a unui colet ce ar conţine cocaină, detalii privind modalitatea concretă în care acesta urma a intra în posesia destinatarilor, acţionând la pont și sporindu-şi în acest fel şansele de reuşită, potrivit comunicatului DIICOT.
Anchetatorii au făcut în acest caz opt percheziţii domiciliare, fiind identificate obiecte specifice consumului de cocaină, ce conţineau urme de droguri, precum şi diferite cantităţi de droguri de risc.
În continuare sunt efectuate cercetări pentru trafic internaţional şi intern de droguri de mare risc.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News