Live

Pârtiile negre din Poiana Braşov. Salvamontiştii sunt în alertă

Data publicării:

Vacanţa în staţiunile montane vine cu peisaje superbe, aer curat şi, nu de puţine ori, cu accidentări. Mulţi turişti uită parcă de reguli, odată ce ajung pe pârtii. Fie că se aventurează în locuri periculoase sau nu se echipează corespunzător, aventurierii se aleg cu picioare sau mâini rupte.

Acaparaţi de euforie şi adrenalină, turiştii uită deseori de siguranţă şi se aventurează pe pârtii riscante ori nu se echipează corespunzător.

Nicolae Parate - salvator montan: „Să aibă cască de protecţie. Îm măsura în care se poate să aibă şi o protecţie de coloană. Legăturile de la schiuri să fie reglate pe greutate şi ei să se aventureze pe pârtiile pe care cred că sunt pregătiţi pentru a schia pe acele pârtii. Pârtiile se diferenţiază în albastre, roşii, negre”.

Dorin Drăgoi - administrator al demeniului schiabil Poiana Braşov: „Pârtiile negre în primul rând. În Poiana Braşov este vorba de pârtiile Lupului, Subteleferic şi Kantzel. Acolo există cele mai mari pericole. Dar toate aceste pârtii sunt foarte bine balizate şi foarte bine semnalizate. Dacă ei respectă aceste balize şi aceste indicaţii, atunci vor avea o zi de schi fericită”.

La începutul sezonului de iarnă, ISU Braşov a trimis o autospecială în apropierea pârtiei din Poiana Braşov, pentru a interveni rapid în cazul accidentelor.

Ciprian Sfreja - purtător de cuvânt al ISU Braşov: „În perioada Crăciunului am intervenit la un număr de 16 cazuri în zona pârtiilor din staţiunile Poiana Braşov şi Predeal”.

În total, pentru cele şapte pârtii din Poiana Braşov sunt mobilizaţi 13 salvatori montani, care intervin cu 4 snowmobile, un vehicol şenilat şi o maşină de teren.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pârtii de schi în stațiunile montane din România. Locuri unde poți practica sporturi de iarnă în vacanța de Crăciun

Unul dintre turiştii surprinşi de viscol pe munte, în zona Vârfului Leaota, a murit

Trei ucraineni au fost găsiți de Salvamont în Munţii Maramureşului. Erau de 10 zile pe drum şi nu mai aveau hrană şi apă

Un ucrainean a fost găsit mort în Munții Maramureşului. Mai multe persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Partenerii noștri