Live

Video Panică, după un incendiu la mansarda unui bloc din Popești Leordeni. Autoritățile au transmis mesaj RO-Alert

Data publicării:
Mansarda unui bloc din Popești Leordeni a luat foc. Oamenii spun că cineva ar fi vrut să dea foc unui cuib de viespi Foto: captură video

A fost panică, duminică, la un bloc din Popești Leordeni, lângă București. O mansardă a luat foc, iar oamenii au ieșit speriați din imobil. Un nor de fum dens și înecăcios s-a răspândit în zonă, așa că autoritățile au emis un mesaj RO-Alert prin care au atenționat populația să evite zona. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale și 3 autoscări.

Din fericire, nu au existat victime. A fost afectată, însă, o suprafață de 700 de metri pătrați. Intervenția a fost îngreunată din cauză că străzile sunt înguste, iar vântul bătea cu putere. Și cu hidranții a fost dificil. Pompierii au luat apă dintr-o piscină pentru a stinge flăcările.

„Focul arde și apa nu-i, că așa e în Popești. Hidranți insuficienți!”, a comentat unul dintre martorii oculari.

„În 10 ani de zile n-au instalat niciun hidrant pentru toate cele opt blocuri, pentru că dacă ar fi fost acești hidranți, stingerea, intervenția ar fi durat mult mai puțin. După cum vedeți, este și o problemă de acces a auturor mașinilor. Acum un an de zile, vizavi, pe Șoseaua Olteniței, a luat foc mansarda unui bloc. Fiecare apartament, de la etajul 3 până la parter a fost inundat de apă și invadat de fum. Deci, vă dați seama ce înseamnă pentru locuitorii acestui bloc un asemenea incendiu”, spune un locatar.

„Ne-am speriat cu toții, am zis Doamne, ce se întâmplă? Doamne ferește de așa ceva! E șoseaua foarte îngustă, mașinile nu pot trece, autoritățile nu pot face ceea ce au de făcut, pentru că sunt mașini parcate pe lângă, e foarte complicat”, explică o altă locatară din zonă. „Cui nu-i e frică? Că prea departe de incendiu nu suntem. Îmi era frică că ajunge și la noi, că începuse să bată și vântul tare”, mărturisește femeia.

Vecinii spun că focul ar fi pornit după ce cineva ar fi dat foc la un cuib de viespi și s-ar fi extins la toată mansarda.

„Eu locuiesc în blocul care a luat foc anul trecut. Cică a luat foc de la un cuib de viespi, a vrut să le dea foc. Anul trecut când a luat foc la noi, au zis că de la o țigară de la etajul 3”, spune o localnică.

13 apartamente din cele 26 ale blocului au fost afectate în urma incendiului.  Pompierii vor supraveghea blocul până dimineața pentru a se asigura că focul nu se reaprinde.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu izbucnit la magazia Liceului Tudor Vladimirescu din Craiova

Incendiu devastator la un hotel din Bangkok: 3 turiști au murit, iar alți 7 au fost răniți

Incendiu devastator în Australia: „Vorbim despre un incendiu ce are mai mult sau mai puţin mărimea statului Singapore"

Un an de la tragedia de la Ferma Dacilor. Dosarul nu a fost trimis în judecată, patronul dă din nou petreceri acolo

Partenerii noștri