O tânără de 20 de ani din Gorj a fost găsită moartă în baia locuinţei. Principala ipoteză a polițiștilor
O tânără în vârstă de 20 de ani a fost găsită moartă, în baia locuinţei sale. În urma evenimentului, poliţiştii au deschis o anchetă, iar prima ipoteză este că femeia a murit intoxicată cu monoxid de carbon, din cauza scăpărilor de gaze de la un boiler, relatează News.ro.
Incidentul a avut loc în seara zilei de vineri, 5 ianuarie într-o locuinţă din Baia de Fier, judeţul Gorj.
O femeie a sunat la 112 anunţând că fiica ei se află întinsă pe jos, în baie, şi este inconştientă.
„În urma sesizării, poliţiştii, împreună cu un echipaj de ambulanţă s-au deplasat la faţa locului, aceştia stabilind decesul tinerei. Cadavrul fetei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, informează oficialii Poliţiei judeţene Gorj.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că fata avea 20 de ani. Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme de violenţă.
Sursele au precizat că principala ipoteză luată în calcul este aceea că fata s-a intoxicat, în timp ce făcea duş, cu monoxid de carbon provenit la un boiler care era montat în baie.
Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News