Video O dubă a lovit un ventilator montat în Pasajul Unirii din Capitală. Imagini de la locul incidentului
Șoferul unei dube a lovit unul dintre ventilatoarele din interiorul Pasajului Unirii din centrul Capitalei. Traficul a fost blocat, iar polițiștii fac cercetări pentru a afla cum s-a produs totul.
ACTUALIZARE 12:10: „Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost 0. Am stat de vorbă cu acesta și spunea că nu a văzut pur și simplu acest ventilator montat pe unul dintre pereții pasajului. Acesta spune că ar fi trebuit să fie semnalizat corespunzător, astfel încât să fie mai ușor vizibil. Șoferul a fost și sancționat pentru că nu a putut prezenta oamenilor legii documentele: vorbim despre permis, dar și despre cartea de identitate și pentru asta a primit o amendă. Urmează ca după ce reușește să repună pe poziții duba care a intrat în acest ventilator să meargă la Biroul de Accidente Ușoare, unde, probabil va fi sancționat pentru că a distrus mobilierul stradal. În ultimele 18 luni, spun autoritățile, peste 500 de mașini au fost oprite de polițiști în timp ce încercau să forțeze intrarea în Pasajul Unirii”, a transmis de la fața locului Isabella Neagu, jurnalist Digi24.
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Accident grav în Mehedinți, cu trei mașini implicate. Patru victime au fost transportate la spital
Care sunt cele mai „instagramabile” locuri din București, anul acesta de Crăciun
„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții
Accident grav în județul Alba: un autobuz cu 42 de persoane și un autoturism s-au ciocnit
400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu
Despăgubiri de 350.000 euro și închisoare cu suspendare în cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetița lor scăpând cu viață
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Știrea inițială
Isabella Neagu, jurnalist Digi24: „Se circulă cu dificultate la această oră în zona Pasajului Unirii din Capitală, pe sensul către Universitate. Șoferul unei dube a lovit unul dintre ventilatoarele montate în interiorul pasajului. Din fericire nu sunt victime, însă traficul este restricționat pe banda 1, la aproximativ 20 de metri de la ieșirea din pasaj. La fața locului au sosit mai mulți polițiști care fac cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs totul: dacă a fost depășită limita de gabarit sau de înălțime. Șoferul acestei dube care a produs accidentul va fi testat cu aparatul alcooltest. Se circulă cu dificultate în acest moment în zona Pasajului Unirii pe sensul către Universitate. Este și o oră la care mulți dintre șoferi merg către serviciu, însă poliția anunță că va fi în curând reluată circulația în acea zonă”.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News