Live

O asistentă de pe Ambulanţă a fost rănită de pacientul căruia îi acorda îngrijiri

Data publicării:

O asistentă medicală de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa a ajuns la spital după ce a fost lovită de un bărbat căruia încerca să îi acorde primul ajutor, în urma loviturii cadrul medical căzând şi lovindu-se cu capul de asfalt. Bărbatul este cercetat pentru loviri sau alte violenţe, informează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au fost sesizaţi că o femeie de 37 de ani, personal medical în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa, a fost lovită în timpul unei intervenţii.

”În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în seara de 30 aprilie a.c., femeia a fost lovită de un bărbat de 49 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, în timp ce îi acorda acestuia îngrijiri medicale. Victima a fost transportată la spital”, se arat în comunicat. 

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă  au precizat, pentru News.ro, că incidentul s-a produs luni după-amiază, când un echipaj din cadrul substaţiei Moreni a intervenit în urma unui apel care anunţa că un bărbat este căzut în stradă.

În timp ce asistenta încerca, împreună cu ambulanţieril, să îl urce pe bărbat pe targă, acesta a lovit-o cu piciorul în faţă. În urma loviturii, asistenta a căzut şi s-a lovit cu capul de asfalt, rămânând inconştientă.

Femeia a ajuns la Spitalul Judeţean Târgovişte, unde a rămas internată la secţia de Neurologie. În urma examenului CT, s-a constatat că starea asistentei nu este gravă. 

Agresorul, în vârstă de 49 de ani, este cercetat pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe. Poliţiştii au stabilit că agresorul şi asistenta se cunoşteau, fără a fi avut vreun conflict anterior. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Ambulanță în misiune, implicată într-un accident în București. O asistentă a fost rănită

FOTO | Asistentă medicală rănită după ce ambulanţa în care era a fost implicată într-un accident

Partenerii noștri