Live

O ambulanţă care transporta o pacientă a lovit mortal un pieton pe o trecere de pietoni

Data publicării:

O ambulanţă fără semnalele acustice şi luminoase pornite, care transporta o pacientă, a lovit un bărbat aflat pe o trecere de pietoni din municipiul Tecuci, el decedând ulterior la spital. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, a declarat că o ambulanţă a fost implicată într-un accident rutier în noaptea de joi spre pe o stradă din municipiul Tecuci, eveniment soldat cu decesul unui pieton care se angajase în traversarea străzii, în condiţiile în care maşina nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite.

„Ambulanţa transporta o pacientă de la Umbrăreşti care prezenta crize comiţiale, iar în municipiul Tecuci, a lovit un bărbat de 62 de ani, care se afla pe trecerea de pietoni. La volan se afla un ambulanţier, în vârstă de 51 de ani, şi am înţeles că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite. Bărbatul accidentat a fost preluat imediat în ambulanţa implicată în accident, supus manevrelor de resuscitare şi transportat la spital, dar din păcate el a decedat. Noi am demarat o anchetă internă în privinţa ambulanţierului şi riscă desfacerea contractului de muncă dacă va fi găsit vinovat. Este regretabil, ambulanţierul lucrează la noi din anul 2000 şi nu ştiu să fi avut vreo abatere”, a declarat Mihai Polinschi.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Este vorba despre un accident rutier, în urma căruia, un bărbat, aflat pe o trecere de pietoni din municipiul Tecuci, a fost lovit de o ambulanţă, iar ulterior el a decedat la spital. Din cercetări reiese că ambulanţa nu avea semnalele acustice şi luminoase pornite, însă nivelul urgenţei nu impunea acest lucru. S-a deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Iulian Unguru, subcomisar de poliţie în cadrul IPJ Galaţi.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Constanța. O femeie de 77 de ani a fost dusă la spital

Alegeri parlamentare 2024. Un bărbat a murit în faţa unei secţii de votare din Prahova

Un șofer drogat, în vârstă de 26 de ani, a fost reținut după ce a omorât un bărbat pe o trecere de pietoni în București

Val de anchete în Târgu Jiu, după moartea băiatului de 16 ani în camera de gardă. Ce spune medicul acuzat că nu a vrut să îl opereze

Partenerii noștri