Mitică Popescu a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Actorul Mitică Popescu a fost înmormântat cu onoruri militare, vineri, la Cimitirul Bellu din Capitală.
El a fost înhumat alături de soţia sa, actriţa Leopoldina Bălănuţă, decedată în 1998.
Printre cei care l-au condus pe ultimul drum s-au aflat actorii Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Magda Catone, Ştefan Gheorghiu - directorul executiv al Credidam, precum şi colegi de la Teatrul Mic, dar şi oameni simpli care l-au cunoscut pe marele actor.
Multe coroane au fost depuse la înmormântarea sa, inclusiv din partea Rapidului, club de care marele actor a fost ataşat.
Actorul Mitică Popescu a murit, marţi, la vârsta de 86 de ani.
A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional „Serviciul Credincios în grad de Cavaler”, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc”, potrivit Agerpres.
Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate pe 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediţie a galei Premiilor UNITER, iar în data de 14 decembrie 2009 a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”.
A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News