MAI vrea pedepse mai mari cu închisoarea pentru îndemnul la consum de droguri
Ministerul Afacerilor Interne a organizat, joi, o dezbatere publică referitoare la un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe cu efecte psihoactive. Potrivit proiectului, îndemnul unei persoane la consumul ilicit de droguri de risc, prin orice mijloace, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, ceea ce reprezintă o creştere a pedepsei minime care este în prezent de şase luni de detenţie, conform Agerpres.
În cazul drogurilor de mare risc, pedeapsa cu închisoarea va fi de la 1 la 5 ani, la fel ca şi în cazul publicităţii făcute oricăror produse „pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte similare drogurilor”.
De asemenea, se introduce ca circumstanţă agravantă a traficului de droguri comiterea faptei „în locurile în care se află în desfăşurare adunări publice sau manifestări cultural-sportive, în locurile special amenajate pentru distracţie ori agrement”, pe lângă prevederile actuale de trafic într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, într-un loc de detenţie, centru de asistenţă socială, de reeducare sau într-o instituţie medical-educativă, în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale, precum şi în apropierea acestor locuri şi instituţii.
În plus, se doreşte modificarea legii în cazul traficanţilor care furnizează informaţii despre comiterea altor infracţiuni legate de traficul de droguri, în prezent aceştia beneficiind de reducerea la jumătate a pedepselor.
Astfel, noile prevederi vor indica reducerea până la jumătate a pedepselor dacă informaţiile furnizate au caracter determinant în aflarea adevărului şi conduc la indisponibilizarea în vederea confiscării/distrugerii a unor cantităţi mai mari de droguri sau similare cu cele care fac obiectul faptei sale ori conduc la recuperarea unor sume de bani, valori sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea unor cantităţi mai mari de droguri sau similare cu cele care fac obiectul faptelor sale.
Iniţiatorii modificărilor atrag atenţia că, „în prezent, o persoană prinsă în flagrant având asupra sa 1.000 kilograme de cocaină ce denunţă o persoană ce a făcut trafic de droguri cu 5 grame de cocaină beneficiază de reducerea la jumătate a pedepsei, organul judiciar fiind obligat să adopte această măsură”.
De asemenea, se doreşte ca în cazul infracţiunilor de trafic de droguri să fie obligatorie confiscarea specială a vehiculului în care au fost descoperite droguri de risc sau care a fost folosit în orice mod pentru săvârşirea faptei, indiferent de cantitatea de droguri de risc ce face obiectul infracţiunii.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News