MAI: Peste 100 de persoane arestate şi 240 reţinute pentru fapte grave, în ultima săptămână
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat vineri că, în ultimele şapte zile, au fost arestate peste 100 de persoane, iar 240 au fost reţinute, în dosare privind săvârşirea unor fapte grave precum trafic de droguri, trafic de minori, proxenetism, pornografie infantilă, trafic de substanţe periculoase, înşelăciune, şantaj, falsificarea de bancnote sau fraude informatice, potrivit Agerpres.
"În ultima săptămână au avut loc activităţi investigative în dosare privind săvârşirea unor fapte grave precum trafic de droguri, trafic de minori, proxenetism, pornografie infantilă, trafic de substanţe periculoase, înşelăciune, şantaj, falsificarea de bancnote sau fraude informatice. În total, în ultimele 7 zile, au fost arestate peste 100 de persoane, iar 240 au fost reţinute. În ceea ce priveşte combaterea criminalităţii grave şi organizate, în intervalul 28 august - 3 septembrie, poliţiştii au desfăşurat 30 de acţiuni operative de amploare fiind realizate 110 descinderi. În urma acestor activităţi faţă de 132 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, 29 dintre acestea fiind arestate preventiv, 9 arestate la domiciliu, 52 plasate sub control judiciar şi 42 reţinute. De asemenea, s-au dispus măsuri asigurătorii în valoare de peste 1,3 milioane de lei. În ultimele 7 zile au fost prinşi în flagrant 940 de autori de infracţiuni şi au fost depistate 100 de persoane urmărite naţional sau internaţional", a spus Dajbog, la sediul MAI.
Ea a adăugat că poliţiştii şi jandarmii au constatat aproape 68.000 de contravenţii, au aplicat sancţiuni în valoare de peste 25 de milioane de lei şi au confiscat bunuri de aproximativ 4,7 milioane de lei.
"Dintre acţiunile de amploare din ultimele zile reamintesc acţiunea (...) soldată cu cea mai importantă captură de pastile de captagon şi haşiş din istoria Poliţiei Române. Este vorba de aproximativ 1.500 de kilograme de haşiş şi peste 4 milioane de pastile de captagon cu o greutate de 751 de kilograme. Toate capturile din acest caz sunt estimate la o valoare de aproximativ 80 de milioane de euro, stupefiante care astfel nu au mai ajuns pe piaţa de droguri din România şi Europa. De la începutul anului, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au desfăşurat peste 480 de acţiuni operative pentru destructurarea grupărilor infracţionale specializate în trafic sau consum ilicit de droguri. Au fost cercetate 1.504 persoane dintre care 1.017 au fost reţinute sau arestate preventiv. (...) În ceea ce priveşte măsurile de protecţie sanitară din ultimele şapte zile au fost verificate aproximativ 164.000 de persoane şi 20.000 de operatori economici, aplicându-se peste 8.000 de sancţiuni contravenţionale", a menţionat aceasta.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News