Leon Dănăilă, la protest: Manifestanţii să rămână în Piaţă, cei de la putere să plece urechea!
Neurochirurgul Leon Dănăilă este prezent duminică în Piaţa Victoriei, la protest. El le-a adresat un mesaj protestatarilor – să rămână în piaţă, iar guvernanţilor – să plece urechea.
„Toată lumea luptă pentru dreptate şi pentru adevăr. Mai trebuie schimbat ceva în ţara asta. De-aia toată lumea vine din străinătate şi din ţară. M-a frapat faptul că românii luptă împotriva românilor şi asta nu e bine, e împotriva firii. Cred că lucruile o să ajungă pe un făgaş normal şi o să se rezolve probleme, deşi e o dictatură a majorităţii. Dictaturile astea niciodată nu au avut succes”, a spus Leon Dănăilă.
Reputatul neurochirurg a precizat că nu a fost vineri în Piaţă deoarece era în spital, unde suferise o operaţie, dar a condamnat agresiunile din acea seară.
„Probabil au primit ordine, nu ştiu de unde, dar o să se afla cine a dat ordine să se lupte cu gaze lacrimogene. Oamenii au venit paşnici să ceară nişte drepturi, nişte adevăruri, să lupte pentru dreptate. De ce să lupţi împotriva lor şi să-i burschezi în aşa hal?”.
„Cei de la putere să plece urechea. Nu am văzut pe nimeni să vină dintre conducători. Premierul de ce şi-a luat concediu acum? Nu e întâmplător. A fost făcut totul cu cap”, a conchis medicul.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News