Video Iohannis somează Ungaria la întâlnirea cu Katalin Novak: „Este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”
Preşedintele Klaus Iohannis se află miercuri în vizită oficială în Ungaria, la invitaţia președintei Katalin Novák. Este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român în ultimii 14 ani și este o ocazie pentru "a discuta despre stadiul relației de Parteneriat Strategic", transmite Administrația Prezidențială. Acesta i-a transmis președintei statului ungar că, în vederea dezvoltării relației bilaterale, "este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate". Vizita lui Klaus Iohannis are loc la o zi după cea a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la București. La Budapesta, președintele României nu se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orban, plecat pentru o vizită de trei zile în Georgia.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Horațiu Potra, amenințare voalată la adresa lui Iohannis. „Veneam la un profesor de fizică, îi dădeam un test”
ACTUALIZARE 15:25 Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Budapesta, că i-a transmis președintei Katalin Novak disponibilitatea deplină a autorităţilor române de a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale.
„Este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a punctat Klaus Iohannis.
„Vizita mea astăzi la Budapesta, la invitaţia doamnei preşedinte Katalin Novak, constituie un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relaţiei noastre bilaterale. (...) Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităţilor române de a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale şi de a oferi şi mai multă substanţă parteneriatului strategic dintre ţările noastre. România urmăreşte ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare şi aprofundare, în interesul tuturor cetăţenilor noştri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a spus Klaus Iohannis în cadrul declaraţiei de presă comune.
Președintele român a vorbit și despre minorități, care contribuie la crearea unor „punţi de legătură” între statul de cetăţenie şi statul înrudit.
„Trebuie să existe pe ambele părţi hotărârea de a privi viitorul relaţiilor noastre într-o perspectivă axată pe dezvoltare, cooperare, identificarea elementelor care ne unesc şi a intereselor similare, mai degrabă decât a celor care le dezbină. Am subliniat că persoanele care aparţin minorităţilor naţionale contribuie la crearea şi consolidarea unor punţi de legătură între statul de cetăţenie, singurul care are răspundere pentru protecţia drepturilor acestora, şi statul înrudit”, a mai spus Klaus Iohannis.
Declarația integrală a președintelui Klaus Iohannis:
„Bună ziua! Doamnă Președinte, vă mulțumesc pentru invitație! Pentru mine și delegația mea este un lucru foarte bun că am fost invitați și că am venit astăzi aici, în Budapesta.
Înainte de a mă referi la rezultatele vizitei mele de astăzi, dați-mi voie să exprim din nou condoleanțe pentru trecerea în neființă a fostului Președinte ungar László Sólyom.
Vizita mea astăzi la Budapesta, la invitația doamnei Președinte Katalin Novák, constituie un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale. Am continuat astăzi dialogul cu doamna Președinte, după vizita sa de la București, de anul trecut, și după Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la București, unde am fost împreună în septembrie.
Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităților române de a acționa pentru consolidarea dialogului și a cooperării bilaterale și de a oferi și mai multă substanță Parteneriatului Strategic dintre țările noastre.
România urmărește ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare și aprofundare, în interesul tuturor cetățenilor noștri, indiferent de originea lor etnică.
România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate. Trebuie să existe, de ambele părți, hotărârea de a privi viitorul relațiilor noastre într-o perspectivă axată pe dezvoltare, cooperare, identificarea elementelor care ne unesc și a intereselor similare, mai degrabă decât a celor care ne dezbină.
Am subliniat că persoanele care aparțin minorităților naționale contribuie la crearea și consolidarea unor punți de legătură între statul de cetățenie – singurul care are răspunderea pentru protecția drepturilor acestora – și statul înrudit.
Am reluat și aspectele care țin de protejarea drepturilor identitare ale etnicilor români din Ungaria, în special, sigur, care țin de mass-media și de educația în limba maternă.
Am discutat astăzi și despre oportunitățile de dezvoltare a cooperării noastre economice și sectoriale, de dezvoltarea infrastructurii și asigurarea securității energetice.
Am subliniat că, în viziunea părții române, cooperarea economică trebuie structurată prin proiecte de interes comun, nediscriminatorii pe criterii de etnie, care să nu fie limitate doar la anumite părți ale României și care trebuie finanțate cu respectarea legislației românești și europene, precum și cu acordul părții române. Suntem deschiși să sprijinim investițiile ungare pe tot teritoriul țării noastre și vom încuraja companiile românești să investească în continuare în Ungaria.
Am abordat și cele mai importante subiecte de pe agenda europeană, inclusiv în perspectiva deținerii, de către Ungaria, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a anului viitor. Am reiterat angajamentul României pentru avansarea agendei europene, pentru a avea o Uniune unită, mai puternică și mai rezilientă.
Avem nevoie de o Uniune capabilă să răspundă prin soluții comune provocărilor unui context internațional foarte complicat.
Discuțiile noastre au evidențiat sprijinul ambelor state pentru continuarea procesului de extindere a Uniunii. Am reiterat susținerea fermă a României pentru adoptarea până la finele acestui an a deciziei de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina și Republica Moldova.
Am abordat în cadrul discuției noastre și subiectul aderării României la Schengen – prioritatea noastră europeană. Contăm și pe mai departe pe sprijinul Ungariei și vă mulțumesc, doamnă Președinte, pentru că ați expus foarte clar sprijinul pentru această extindere.
Am discutat, de asemenea, despre situația din plan regional, european și global, profund afectată de războiul de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Am reafirmat că sprijinul consistent al României pentru Ucraina va continua atât timp cât va fi nevoie, așa cum am discutat cu Președintele Zelenski ieri la București. În acest context, am prezentat eforturile României pentru a crește capacitatea de tranzit pentru continuarea facilitării transferurilor de cereale ucrainene pentru a nu permite o agravare a crizei alimentare globale.
În ceea ce privește situația de securitate la Marea Neagră, am reiterat faptul că reacția rapidă a NATO și a Aliaților la incidentele recente cu drone, care au adus atingere inclusiv teritoriului României, prin întărirea capacităților de monitorizare și supraveghere, a fost exemplară și continuăm demersurile pentru desfășurarea de echipamente aliate de sprijin.
Am discutat și despre aderarea Suediei la NATO, care este necesară pentru consolidarea Alianței.
Doamnă Președinte, vă mulțumesc pentru discuțiile foarte bune, de substanță și foarte deschise. Fie ca această vizită a mea aici să constituie un pas semnificativ în direcția ameliorării semnificative a relațiilor dintre statele noastre. Suntem vecini, avem oportunități foarte bune de colaborare economică și cred că este important să le folosim.”
ACTUALIZARE 12:40 Klaus Iohannis a fost primit de Katalin Novak, președinta Ungariei, în cadrul unei ceremonii organizate în curtea Palatului Sandor din Budapesta.
Știrea inițială
Administraţia Prezidenţială a transmis că „vizita are loc în contextul unei dinamici crescute a contactelor la nivel înalt, după vizita oficială efectuată de preşedintele Katalin Novák la Bucureşti, în septembrie 2022, şi participarea la cel de-al 8-lea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Românei în septembrie 2023”.
„Este prima vizită la nivel de şef de stat la Budapesta în ultimii 14 ani şi reprezintă o ocazie pentru a discuta, la acest nivel, despre stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic şi despre perspectivele de dezvoltare a acestuia, precum şi despre modalităţile concrete de aprofundare a dialogului bilateral”, precizează sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis va arăta, la Budapesta, că Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări „reprezintă un instrument fundamental, care a vizat structurarea cooperării bilaterale pe baze noi, moderne, pragmatice şi de respect reciproc, în beneficiul tuturor cetăţenilor români şi ungari, indiferent de etnie”.
„Cadrul oferit de acesta a condus, timp de peste 20 de ani, la rezultate importante în plan economic, prin creşterea şi diversificarea schimburilor comerciale”, arată Administraţia Prezidenţială.
Iohannis va reitera interesul şi deschiderea României pentru „o cooperare constructivă, pragmatică şi transparentă cu Ungaria”, „în vederea dezvoltării de proiecte de interes comun şi a obţinerii de rezultate concrete, pe baza şi în spiritul principiilor şi valorilor incluse în documentele fundamentale care definesc parametrii relaţiei bilaterale”.
Cei doi preşedinţi vor analiza situaţia actuală la nivel regional, european şi global, prin prisma războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, cu accent pe implicaţiile de securitate, energetice, alimentare şi privind lanţurile de distribuţie. În acest context, vor fi abordate şi măsurile de sprijin pentru cei mai afectaţi parteneri din regiune, în special Republica Moldova.
În ceea ce priveşte agenda europeană, se vor discuta priorităţile Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care Ungaria o va deţine în a doua parte a anului 2024.
Relaţiile bilaterale româno-ungare se desfăşoară în baza Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, semnat şi intrat în vigoare în 1996, precum şi a Declaraţiei de Parteneriat Strategic între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002, de la adoptarea căreia s-au împlinit 20 de ani în 2022.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News