Live

ÎPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție

Data publicării:
Arhiepiscopul Teodosie. FOTO: Inquam Photos/ Lavinia Cioacă

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru infracţiuni de corupţie, iar dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa, fără a fi încă stabilit vreun termen de judecată.

Pe portalul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat, în data de 7 mai, un dosar în care ÎPS Teodosie are calitatea de inculpat pentru infracţiuni de corupţie. Alături de Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată şi Ilie Petre, consilier în cadrul Arhiepiscopiei, potrivit News.ro.

Deocamdată, nu a fost stabilit niciun termen de judecată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au anunţat, la începutul lunii decembrie 2023, că au dispus începerea urmăririi penale faţă de suspecţii Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru cumpărare de influenţă, şi P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.

„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică «înţelegerea» respectivă”, arăta DNA.

Potrivit sursei citate, suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

Investigaţia Recorder, în baza căreia a fost declanşată ancheta DNA, a fost publicată în 21 noiembrie.

În luna februarie, avocatul Adrian Cuculis, apărătorul Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a declarat jurnaliştilor că DNA nu are înregistrările originale, iar publicaţia Recorder le-a şters.

„Procurorul, din punctul meu de vedere, l-a apărat extrem de tare pe martorul din această cauză pentru că este singura depoziţie incriminatoare din dosar şi, bineînţeles, tot de la martor au cumva înregistrarea, dar au reieşit câteva elemente importante. În primul rând, se pare că s-ar fi filmat cu mai multe camere. Nu există niciun fel de dovadă că DNA-ul are originalul acestor înregistrări. Tot ce are DNA în acest dosar sunt nişte înregistrări copiate pe un alt dispozitiv, puse la dispoziţia DNA-ului. Deci, atenţie, DNA-ul nu are înregistrările originale, iar Recorder a şters înregistrările originale. Vorbim despre un dosar fabricat din punctul meu de vedere”, a explicat apărătorul Arhiepiscopului Tomisului.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

De ce îi amenință Xi Jinping pe propriii săi aliați, după ce și-a eliminat rivalii din armată: „Să întoarcem cuțitul spre interior”

Partenerii noștri