Live

Gorjean arestat după ce a încercat să trimită în Norvegia medicamente cu conținut stupefiant în valoare de 600.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Gorjean arestat după ce a încercat să trimită în Norvegia medicamente cu conținut stupefiant în valoare de 600.000 de euro.

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Gorj, suspectat că a încercat să trimită în Norvegia medicamente cu conţinut stupefiant, a fost reţinut pentru trafic de droguri.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, un complice al suspectului fusese prins în flagrant pe 2 iunie.

„În continuarea activităţilor desfăşurate la data de 2 iunie 2022, când un tânăr a fost prins în flagrant, predând către o societate de transport internaţional două cutii în care se aflau comprimate cu conţinut stupefiant, procurorii din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Gorj, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, au pus în executare, în cursul zilei de 14 iulie a.c., două mandate de percheziţie domiciliară pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti, se arată în comunicat.

Din cercetări a reieşit că, la începutul lunii iunie, bărbatul de 35 ani ar fi determinat şi coordonat un tânăr de 23 de ani să transporte, din oraşul Târgu Cărbuneşti în municipiul Târgu Jiu, o cantitate importantă de medicamente cu conţinut stupefiant. Cele peste 123.500 de comprimate aveau ca destinaţie finală Norvegia, unde urmau să fie comercializate, valoarea de piaţă a acestora fiind estimată la 600.000 de euro, potrivit sursei citate de Agerpres.

Bărbatul de 35 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc şi instigare la trafic ilicit de droguri de risc, va fi prezentat vineri la Tribunalul Gorj, pentru stabilirea măsurilor preventive.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Norvegia transferă peste 200 de milioane de dolari Ucrainei. Unde vor merge banii

Nu toate celulele cerebrale se găsesc în creier. Neuronii specializați, cheia viitoarelor generații de medicamente

Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin 2024

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

Partenerii noștri