FOTO. Trei răniţi, după ce maşina în care se aflau a trecut peste scuarul dintr-un sens giratoriu
Trei persoane au ajuns de urgenţă la spital, luni seară, după ce maşina în care se aflau a trecut peste scoarul unui sens giratoriu, pe şoseaua de centură a municipiului Deva. În accident a mai fost implicată şi o a doua maşină. Cei doi şoferi nu au avit nevoie de îngrijiri medicale.
„Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în această seară, în Deva, pe şoseaua de centură, într-un sens giratoriu din zona cartierului Dorobanţi. Pompierii Detaşamentului Deva au acţionat cu o autospecială de intervenţie şi au participat la acordarea primului ajutor împreună cu echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara” , a transmis ISU Hunedoara.
Potrivit sursei citate, în uaccident au fost implicate cinci persoane.
„În eveniment au fost implicate 2 autoturisme. Într-unul dintre ele se aflau 4 persoane, iar în cel de-al doilea era doar conducătorul auto. În urma accidentului 3 persoane aflate în autoturismul care a trecut peste scuarul din sensul giratoriu au fost rănite şi transportate la U.P.U. Deva de către ambulanţele S.A.J. Două dintre ele prezentau dureri lombare, iar cea de-a treia avea o contuzie cervicală. Conducătorii auto ai celor două autovehicule nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a mai precizat ISU Hunedoara.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către poliţişti.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News