Live

FOTO. Accident în Alba: Un TIR s-a răsturnat pe malul râului Arieș. Șoferul a fost grav rănit

Data publicării:
Un TIR s-a răsturnat pe malul râului Arieș. Șoferul a fost grav rănit.

Şoferul unui autotren a fost grav rănit într-un accident produs vineri pe DN 75, după ce TIR-ul pe care îl conducea a ieşit de pe carosabil, pe raza localităţii Brăzeşti, în Munţii Apuseni, şi s-a răsturnat pe malul râului Arieş, scrie Agerpres.

„Din primele informaţii este vorba despre un autotren (care transporta două capuri tractor) ieşit de pe carosabil, cu pericol de a ajunge în râul Arieş. În accident au fost implicate două persoane, din care una este încarcerată în cabina autotrenului, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

La locul accidentului s-a intervenit de către Staţia de Pompieri Câmpeni cu o autospecială cu apă şi spumă, cu modul descarcerare, fiind trimis şi un echipaj SMURD. Pompierii au acţionat atât pentru stabilizarea autotrenului, cât şi pentru descarcerarea victimei, respectiv a conducătorului auto.

După extragerea victimei, aceasta a fost predată echipajului medical.

Evaluarea medicală a arătat că victima a suferit politraumatisme abdominale şi posibilă hemoragie internă, fiind transportată spre Turda, pentru a face joncţiunea cu un echipaj medical TIM (cu medic), au precizat cei de la ISU Alba.

Potrivit Poliţiei, traficul este îngreunat în zona în care a avut loc accidentul.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri