Live

Poliţist în uniformă, prins în timp ce vindea cocaină. IPJ transmite că fusese destituit cu o zi înainte

Data actualizării: Data publicării:
Poliţist în uniformă, prins în timp ce vindea cocaină. IPJ transmite că fusese destituit cu o zi înainte. Foto: Facebook / Europol

Un poliţist din Braşov a fost prins, joi, în flagrant, în timp ce transporta un kilogram de cocaină. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Sindicatul Europol susţine că bărbatul, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a fost prins între blocuri, în timp ce vindea stupefiante.

Magda Costache, jurnalist Digi24: Polițistul care lucra la Ordine Publică, la Secția 5 din Brașov, era cercetat disciplinar de șefi în mai mlte cazuri. Ieri a fost destituit din funcție, iar astăzi i-a fost adus la cunoștință această măsură, și tot de astăzi a început să aibă și efect.

Pe scurt, el nu mai era polițist de astăzi, în cadrul Inspectoratului Județean, și de asemenea tot azi au avut loc percheziții la el acasă. Asta, pentru că în trecut, polițiștii de la Crimă Organizată au primit informații că este membru al unei grupări de traficanți de droguri, iar astfel, în colaborare cu procurorii DIICOT au fost făcute cercetări și au destructurat gruparea.

 Surse Digi24 spun că la domciliul polițistului nu au fost găsite droguri în urma percheziției. El ar fi avut rolul de dealer și ar fi condus uneori fără permis, lipsea de la serviciu. Bărbatul a fost reținut adstăzi și va fi propus pentru arestare preventivă.

Poliția spune că se disociază de asemenea persoane și că sprijină anchetatorii care fac aceste cercetări.

Fostul poliţist a fost prins, joi, în flagrant, în timp ce transporta un kilogram de cocaină.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Recent, el a fost prins în timp ce circula cu 240 de kilometri la oră pe o stradă din oraş, fiindu-i suspendat permisul de conducere.

IPJ Braşov a precizat că „cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul I.P.J. BRAŞOV”.

„De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, a mai transmis IPJ Braşov.

Potrivit presei locale, bărbatul era cunoscut pentru activităţile sale în sfera infracţională.

Sindicatul Europol spune că este „încă polițist”

După apariția informației în spațiul public a reacționat și sindicatul Europol, care scrie pe Facebook că bărbatul „încă polițist” vindea cocaină în timp ce purta uniformă.

„Unii «colegi» au intrat în Poliție crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activitățile ilegale pe care le desfășoară. Tânărul din imagine, încă polițist, a fost prins azi dimineață, printre blocurile dintr-un cartier din Brașov, în uniformă de poliție, în timp ce vindea cocaină unui «client» mai special.

Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activități infracționale.

Oare inspectorul șef al IPJ Brașov, chestorul Flucuș, în afară de semnarea mapelor, ce păzește?!, a scris sindicatul Europol pe Facebook.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Instalarea echipamentelor pentru cloudul guvernamental s-a încheiat. Locația centrului de date STS

Un bărbat a jefuit o benzinărie din Calafat, ameninţând-o pe vânzătoare cu un cuţit

Cea mai mare captură de cocaină din istoria Republicii Dominicane. 9,5 tone de droguri au fost descoperite într-un transport de banane

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu. Ce spune SRI

Partenerii noștri