Live

Festivalul Medieval al Cetății Oradea, un eveniment care continuă tradiția târgului de vară

Data actualizării: Data publicării:

Săptămâna aceasta la Oradea are loc Festivalul Medieval al Cetății Oradea, un eveniment care continuă tradiția medievală a târgului de vară organizat în Cetatea Oradea timp de secole. Pe lângă trupe medievale, demonstrații de lupte medievale și reconstituiri de bătălii istorice importante, festivalul are o importantă componentă de promovare a meșteșugarilor locali și a artizanatului.

VINO SĂ VEZI CETATEA ORADEA ÎN GLORIA DE ODINIOARĂ!

Ediția 2018 a Festivalului va cuprinde și spectacolele de dansuri medievale, concerte de muzică cu specific medieval, jongleriile cu foc, plimbări cu balonul de aer cald sau dresură de șoimi.

Zona Taberelor Medievale (Parcurile din Șanțul Cetății, intrarea de Est)

Pe toată durata festivalului, Parcul Cetății (intrarea de pe Griviței sau strada Redutei) va fi populat de zeci de tabere medievale, care vor găzdui peste 450 de oșteni, luptători, meșteri medievali, domnițe și cavaleri, din România, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Ucraina, Ungaria și Cehia.

În cele 3 zile de festival, aceștia vor oferi publicului demonstrații de lupte și reconstituiri de bătălii, concursuri de tir cu arcul tradițional sau călare, dresură de păsări de pradă, muzică și dansuri medievale.

Mai mult, meșteri medievali precum fierari, cioplitori în lemn, turnători de bronz sau maeștri ai pielăriei, cu toții vor fi prezenți în Taberele Medievale.

Jonglerii cu foc, muzică și dansuri medievale (Green Stage, Scena Copiilor și la Intrarea Principală)

Pentru ca participanții la festival să trăiască o experiență medievală autentică, trupele internaționale invitate ne vor oferi zilnic concerte de muzică cu specific medieval și spectacole de dans medieval.

Sâmbătă seara, vom avea parte de un spectacol unic de jonglerii cu foc oferit de trupa HYPNOSIS „INDUSTRIAL”, dar și se un show de iluzionism alături de trupa SHAO din Polonia.

Meșteri și artizani (Aleea Breslelor)

Zeci de meșteri populari și artizani vor poposi pe Aleea Breslelor cu produse artizanale îmbietoare - miere, siropuri și gemuri, vitralii, broderii, lavandă, ceramică, pielărie, costume tradiționale din in și cânepă.

Zona va mai găzdui ateliere participative cu felurite meșteșuguri tradiționale, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: tors lână, confecționat țiteră și opinci, împletit nuiele, țesut, confecționat podoabe și jucării din fetru (lână) și nuiele.

Zona pentru copii (Curtea și terasa dinspre intrarea de Est)

Pentru cei mici va fi amenajată o zonă specială, unde micuții se vor putea distra în voie la spectacolele care vor avea loc pe scena copiilor, la reprezentații de farse medievale sau în cadrul unor activități creative cum ar fi ateliere de luterie, pictură pe față și pictură heraldică.

Copiii vor avea și propria fortăreață făcută din OSB, plină cu fân, în care se vor putea juca sau relaxa.

Totodată, pe Aleea Breslelor, vor avea loc zilnic ateliere meșteșugărești pentru cei mici, în cadrul cărora copii vor putea exersa pictura pe lemn, vor confecționa podoabe sau vor putea participa la ateliere de citit povești.

Participarea la unele activități pentru copii va fi contra cost.

Bătălie – Asediul Mongol asupra Cetății Oradea

Sâmbătă, de la ora 18:00, în Parcul Cetății va avea loc un spectacol medieval unic – Asediul Mongol asupra Cetății Oradea”, la care vor participa peste 250 de oșteni și cavaleri medievali, arcași, cu catapulte și arme de asediu. Spectacolul va pune în scenă una din cele mai importante bătălii din istoria orașului – Invazia Mongolă asupra Cetății Oradea din anul 1241.

Pentru acest eveniment vor fi implicate majoritatea trupelor medievale invitate la festival. Deși evenimentul istoric marchează profund Cetatea secolului XIII, reconstituirea istorică va prezenta publicului acele momente cu mențiunea că anul acesta istoria se poate rescrie, iscusința și curajul luptătorilor fiind cele care vor decide învingătorii.

Ospăț pentru toate poftele

Din Festival nu lipsește ospățul pe cinste. Participanții vor avea parte de un festin culinar pentru toate gusturile, putându-se înfrupta din bucate tradiționale sau mâncăruri tip street food, dulciuri, înghețată sau vin.

Balon cu aer cald

Harta festivalului nostru include și o zonă dedicată unui balon cu aer cald. Aici, în premieră în Oradea, participanții la festival vor avea ocazia de a experimenta ridicări ancorate cu balonul, pentru a admira o frumoasă panoramă a Cetății și a orașului. Această activitate este oferită cu sprijinul DigiFm și DigiMobil.

Ridicările cu balonul se vor realiza după-masa, în funcție de condițiile meteo, în limita locurilor disponibile și vor fi gratuite.

Concerte live în fiecare seară

Serile festivalului vor fi animate de concerte de muzică live susținute de artiști din țară și din străinătate: Brody Janos, Menestrelii Cetății Oradea & Invitații (Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Dan Andrei Aldea, Mircea Bodolan), Nightlosers, Subcarpați, Ad Libitum Voices și Vanotek.

Eveniment organizat de Asociația de promovare a turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) și Primăria Oradea, cu sprijinul Muzeului Orașului Oradea - Complex Cultural (Cetatea Oradea/Oradea Fortress) și al Asociației Deus Vult.

Promovat și susținut de: DigiFm și DigiMobil.
Prezentat de: Staropramen.

Vă invităm să ne urmăriți pe pagina oficială a festivalului:

Facebook: https://www.facebook.com/festivalulmedievaloradea/
Event: https://www.facebook.com/events/467089587044286/
Contact: turism@oradea.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un băiat de zece ani din Timiș este în stare gravă, după ce a fost găsit vineri inconștient într-un bazin de la un aquapark din Oradea

Congres medical internațional în Oradea. 11 operații demonstrative au fost transmise live în două spitale din România și Ungaria

Alegeri parlamentare 2024: Vocea românilor întorși acasă în ziua de care depinde soarta țării: "Ce votăm va pune amprenta pe viitor”

„Să înceapă magia!”. S-au deschis Târgurile de Crăciun din Oradea și Brașov. Mii de oameni s-au bucurat de spectacolul de lumină

Partenerii noștri