Live

Fată de 14 ani găsită moartă pe proprietatea familiei, în Botoșani. Primar: „Juca un joc în care i se cerea până la sacrificiul suprem”

Data actualizării: Data publicării:
Criminaliști FOTO: captură video Digi24

O fată de 14 ani din localitatea Coţuşca, judeţul Botoşani, s-a sinucis duminică seară, ea fiind găsită moartă într-o anexă a locuinţei, a declarat pentru AGERPRES prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Potrivit sursei citate, părinţii acesteia sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar fata şi un frate de-al său se aflau în grija unui unchi.

„În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi a fost dispusă necropsia”, a afirmat Chihaia.

Primarul comunei Coţuşca, Constantin Viorel Ciobanu, susţine că există informaţii potrivit cărora gestul fetei ar fi survenit în urma participării acesteia la un joc online. „Din ce am înțeles, juca un joc pe internet în care i se cerea până la sacrificiul suprem”, a declarat pentru BotoșaniNews primarul comunei Coțușca.

„Eu aseară am fost anunţat, însă nu am avut puterea să mă duc acolo să văd cum stau lucrurile, pentru că e anchetă în derulare. Se pare că Procuratura a luat telefonul şi a constatat lucrul acesta. Nu este oficial, dar cei care au fost acolo mi-au transmis lucrul acesta", a afirmat primarul.

Acesta arată că fata provine dintr-o familie cu o stare materială bună.

„Familiile, şi părinţii, şi unchii, sunt oameni cu bunăstare, nu oameni dintr-o categorie socială mai scăzută. E destul de neplăcut”, a adăugat Ciobanu.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Două fetiţe cu arsuri din cauza unei explozii într-o localitate din județul Botoșani au fost transportate cu un avion SMURD în Capitală

Rețea uriașă care a falsificat 10.000 de acte de identitate pentru ruși, ucraineni și moldoveni, descoperită într-o comună din Botoșani

Un bărbat din Botoșani a pus pe jar autoritățile, după ce a sunat la 112 să solicite ajutor de urgență. Ce au găsit polițiștii

Partenerii noștri