Explozie la o magistrală de gaz din Vrancea. 4 oameni care lucrau la autostrada A7 au murit, iar 5 sunt răniți
Un incendiu puternic a avut loc în Călimănești, județul Vrancea, după o explozie la o magistrală de gaz, posibil lovită de muncitori care lucrau la autostrada A7. Patru persoane au fost găsite carbonizate de către salvatori iar alți cinci oameni sunt răniți, dintre care doi cu arsuri grave.
Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții
Incendiu puternic într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Două persoane au fost evacuate
Catedrala Notre Dame din Paris, afectată de incendiul devastator, își redeschide porțile după 5 ani. Cât a costat restaurarea
Momentul în care un individ aruncă un cocktail Molotov printre mașini, în Arad
O ambarcațiune a fost cuprinsă de flăcări pe Dunăre
Incendiu puternic la o hală de procesare şi depozitare a deşeurilor reciclabile, în județul Iași
O femeie din București a fost arestată după ce a incendiat o mașină. Ce le-a mărturisit anchetatorilor
O familie din Spania a murit într-un incendiu provocat de o trotinetă electrică lăsată la încarcat
O mașină a luat foc la Pasajul Unirii din București
Doi bărbaţi de 61 şi 53 de ani, victime ale exploziei de la magistrala de gaz de la Călimăneşti, urmată de incendiu, care prezentau arsuri pe 65, respectiv 40% din corp, au fost preluaţi cu elicopterul şi transferaţi la unităţi medicale din Bucureşti, a informat, joi dimineaţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.
Potrivit sursei citate, cele cinci persoane rănite în urma exploziei de la Călimăneşti au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud cu mijloace proprii.
„La ora 01:12, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare, în localitatea Călimăneşti, pentru o explozie urmată de incendiu la o conductă de gaze. S-a activat Planul roşu la ora 01,53. SAJ Vrancea a alocat cinci echipaje tip B în zona incendiului. Primele cinci victime s-au deplasat cu mijloace proprii la CPU Adjud. Trei victime au fost internate în spital.
Pentru două victime s-a solicitat transferul din CPU Adjud către aeroportul Bacău cu echipaje SAJ de urgenţă tip C2. O victimă conştientă, de sex masculin, în vârstă de 61 ani, cu arsuri pe o suprafaţă de 65% din corp, a fost preluată de echipajul SAJ cu medic şi transportată la Aeroport Bacău, unde a fost preluată de un elicopter SMURD pentru transport la Spitalul «Bagdasar Arseni» din Bucureşti.
A doua victimă, conştientă, de sex masculin, în vârstă de 53 de ani, cu arsuri pe o suprafaţă de 40% din corp, a fost preluată de al doilea echipaj SAJ cu medic şi transportată la Aeroportul Bacău, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD pentru transfer la Spitalul Floreasca Bucureşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Gabriela Moroş, citat de Agerpres.
Alte patru persoane au fost găsite carbonizate în urma incendiului.
Atât persoanele decedate, cât şi cele rănite în urma incendiului efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei.
Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01:30, în urma unei explozii la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat după circa trei ore.
La faţa locului au intervenit şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de transport persoane şi victime multiple a ISU Vrancea şi cinci ambulanţe ale SAJ Vrancea.
Alimentarea cu gaze naturale nu a fost întreruptă la Focşani, Adjud şi Odobeşti.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News