Live

Cum a reușit Poliția Locală să blocheze traficul în centrul Clujului

Data actualizării: Data publicării:

Un echipaj de la Poliția Locală a Primăriei Cluj-Napoca a încătușat un șofer pe care l-a scos dintr-o mașină de teren oprită la semafor în centrul orașului, după ce acesta i-a trecut cu roata peste picior unui polițist. Vehiculul a rămas abandonat în stradă, blocând traficul, relatează MEDIAFAX.

Un martor prezent în momentul în care șoferul a fost încătușat a povestit că incidentul a avut loc în plină zi pe o stradă din centrul municipiului Cluj-Napoca, la un semafor.

Eram în jurul amiezii pe strada Regele Ferdinand când am auzit sirenele de la o mașină a Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și am observat că a oprit în stradă, în fața unui troleibuz, lângă un autoturism de teren care aștepta la semaforul de la intersecția cu Piața Mihai Viteazu. Unul dintre cei doi polițiști locali a coborât și l-a scos din autoturism pe șofer, care a fost încătușat, cu mâinile la spate. Apoi a fost urcat în mașina Poliției Locale și dus la secția de Poliție Locală din zonă, iar autoturismul de teren a rămas abandonat la semafor și a blocat traficul rutier”, a spus martorul.

Surse din Poliția Locală Cluj-Napoca au declarat corespondentului MEDIAFAX că șoferul autoturismului de teren își parcase mașina ilegal pe trotuarul de pe strada Regele Ferdinand iar un echipaj de la Poliția Locală a încercat să îl legitimeze.

Șoferul a refuzat să se legitimeze și a demarat în trombă, acroșându-l ușor pe unul dintre polițiștii locali, căruia i-a trecut cu roata peste picior. Fiind un echipaj cu mașină, l-au urmărit și l-au ajuns din urmă la semafor, iar unul dintre polițiști i-a solicitat să se legitimeze. Șoferul a refuzat din nou, moment în care a fost încătușat și dus la bază, la sediul Serviciului Rutier al Poliției Locale situat în apropiere”, au spus sursele citate.

Acestea au subliniat că autoturismul de teren a fost dus și parcat de un polițist local într-un loc unde era permis acest lucru.

Șoferul a fost amendat pentru că a refuzat să se legitimeze și pentru staționare ilegală pe trotuar și și-a recunoscut vina.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod roşu de viscol puternic şi ninsori abundente. Avertismentul polițiștilor rutieri pentru șoferii care pleacă la drum

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

VIDEO. Șofer filmat cu un copil în brațe, la volan. Ce amendă riscă bucureșteanul căutat acum de poliție

Adolescent de 14 ani, descoperit în trafic după ce a condus 70 de kilometri cu fratele său în vârstă de 10 ani pe scaunul din dreapta

Partenerii noștri