Cum a reușit o femeie să plece din Suceava, oraș aflat în carantină. Voia să ajungă în Germania
O femeie din Suceava a fost prinsă în parcarea Aeroportului Cluj când voia să plece în Germania, iar cu două zile înainte de plecare și-a schimbat reşedinţa din orașul Suceava, carantinat, cu o comună care nu era în carantină.
Femeia avea domiciliul în municipiul Suceava, zonă în carantină, fiind focar de infecţie COVID-19.
Ea a fost depistată, joi, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj în timp ce voia să plece cu un avion în Germania, fiind cercetată penal pentru că şi-a stabilit reşedinţa într-o comună din judeţ, care nu este declarată în carantină.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunţat că zona municipiului Suceava este în carantină, fiind focar de infecţie de COVID-19.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor pe numele unei femei cu domiciliul în municipiul Suceava, zonă declarată în carantină întrucât este una cu focar de infecţie de COVID-19. Aceasta intenţiona să călătorească în Germania, fără avize epidemiologice. În urma cercetărilor a rezultat că suspecta şi-a stabilit în urmă cu două zile reşedinţa într-o altă comună din judeţul Suceava, care nu este declarată în carantină”, au arătat procurorii clujeni.
Femeia a fost depistată, joi, în urma controlului efectuat de jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, în parcarea Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News