Live

Video Copaci doborâți, gospodării inundate, acoperișuri desprinse. Pompierii au intervenit în peste 1.700 de situații de urgență după furtuni

Data actualizării: Data publicării:
Buchin (Caraș-Severin), 3 Iunie 2024. Foto: captură videoRobert Emilian Vicol/ Facebook

Pompierii au intervenit la peste 1.700 de situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, iar printre misiuni s-au aflat şi îndepărtarea unor copaci şi stâlpi dărâmaţi de vânt, scoaterea apei din beciuri şi curţi, ca urmare a furtunilor care au lovit mai multe judeţe, în condiţiile în care aproape toată ţara s-a aflat sub avertizare meteorologică, transmite News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că peste 1.700 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel naţional, iar activităţile au inclus 64 de misiuni de stingere a incendiilor şi 1.426 de cazuri SMURD, dintre care 1.419 pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi şapte pentru descarcerare.

De asemenea, pompierii au desfăşurat 45 de misiuni de deblocare sau salvare şi alte 291 de intervenţii în sprijinul comunităţilor.

„Tot în cursul zilei de ieri, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pompierii militari au intervenit în 18 localităţi din 9 judeţe (AB, AG, BV, CS, GJ, HR, MH, MS, VL) şi în municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.

Din cauza precipitaţiilor abundente, pompierii au acţionat punctual în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din şapte beciuri şi două curţi. Totodată, din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcţie desprinse de la acoperişurile a 49 de imobile, precum şi pentru degajarea a 37 de copaci şi 5 stâlpi prăbuşiţi. În urma acestor evenimente, 10 autoturisme au fost avariate”, au precizat pompierii.

Un panou publicitar a accidentat un bărbat în Odorheiu Secuiesc

Ei au menţionat că o situaţie deosebită s-a înregistrat în Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, acolo unde vântul puternic a desprins un panou publicitar şi a accidentat un bărbat în vârstă de 69 de ani.

„Din fericire, persoana nu a suferit leziuni grave care să-i pună viaţa în pericol. În astfel de situaţii, când sunt înregistrate intensificări de scurtă durată ale vântului, evitaţi adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare şi a elementelor de construcţie ce pot fi uşor dislocate şi vă pot răni”, recomandă pompierii.

De asemenea, traficul feroviar a fost temporar blocat pe magistrala 300, între staţiile Beia/BV şi Mureni/MS, din cauza apei şi aluviunilor acumulate pe calea ferată.

Totodată, au fost înregistrate avarii în alimentarea cu energie electrică în 47 de localităţi din judeţele Harghita şi Vaslui. Echipele specializate au remediat situaţiile în scurt timp, iar în prezent nu există întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

IGSU a menţionat că la acest moment nu sunt intervenţii în desfăşurare pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.

Pompierii au menţionat că în cursul zilei de luni au fost transmise 35 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 22 de mesaje au vizat producerea fenomenelor meteorologice periculoase, în judeţele Alba, Bacău, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Sibiu şi Tulcea.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Incendiu la Spitalul Colentina, din cauza unui boiler electric. Opt pacienţi au fost evacuaţi preventiv

Topirea gheții din Antarctica duce la creșterea furtunilor în regiunile oceanice sudice, cu efecte posibile asupra climatului global

Incendiul izbucnit la o casă din zona Unirii a Capitalei a fost stins de pompieri, după două ore. Nimeni nu a fost rănit

Partenerii noștri