Live

Clădirea prăbuşită în Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria plăteşte 300.000 de lei chirie anual

Data publicării:
Peretele unui internat din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste elevi. Foto: ISU Harghita

Clădirea care s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, în Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat. Una dintre victimele găsite se află în comă, au declarat reprezentanţii Primăriei, citați de News.ro.

„Este o clădire veche, funcţionau în clădirea respectivă cantina şi căminul Liceului Teoretic Tamási Áron. În partea care s-a prăbuşit se aflau camere, elevii erau în camere, după ore, când s-a întâmplat prăbuşirea. Patru victime au fost sub dărâmături, dintre care trei au fost duse la spital, două se află în stare bună, una e în comă. Încă se caută a patra persoană”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noemi Zorgo.

Aceasta a declarat că cele patru victime sunt elevi, sub 18 ani.

Reprezentanta Primăriei a precizat că printr-o lucrare autorizată se făceau lucrări de legare a clădirii la reţeaua de canalizare şi la reţeaua pluvială a oraşului.

„Clădirea respectivă se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, nu aparţine oraşului”, a spus Zorgo.

Ea a precizat că Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte aproximativ 330.000 de lei anual, chirie pentru clădire.

Întrebată dacă imobilul era încadrat în clasă de risc seismic, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că nu figurează în evidenţele Primăriei în acest sens.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Clădire prăbușită în capitala comercială a Tanzaniei: cel puțin patru morți și 42 de răniți

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Școli fără căldură în prag de iarnă. Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci

Partenerii noștri